Stenoza aortică. Cauze, simptome, evoluție, tratament
Prin stenoza aortică se înțelege strâmtorarea orificiului aortic, constituind astfel un obstacol care împiedică golirea normală a ventriculului stâng în timpul sistolei.
Stenoza aortică poate să fie congenitală sau dobândită.
Stenoza aortică. Cauze
Cauza cea mai frecventă a stenozei aortice dobândite este reumatismul articular acut. Alte cauze: endocardita bacteriană, ateroscleroza (după vârsta de 50 de ani), sifilisul.
Stenoza aortică. Simptome
Bolnavii cu stenoză aortică pot fi mult timp asimptomatici. Cu timpul, când obstacolul valvular este accentuat, bolnavul poate prezenta dispnee de efort, dureri retrosternale cu caracterele tipice ale anginei pectorale, amețeli, sincopa de efort. Pierderea cunoștinței poate dura 1-3 minute și se poate însoți de convulsii.
Examene de laborator: fonocardiograma, examen radiologic, angiocardiografia, electrocardiograma, coronarografia etc.
Stenoza aortică. Evoluție, complicații
Stenoza aortică dobândită evoluează cu o lungă perioadă de compensare. După un număr variabil de ani, boala evoluează spre insuficiență cardiacă, inițial stângă, apoi globală. Stenoza aortică însoțită de accese de angor și sincope are un prognostic mai rezervat. De asemenea, tulburările de ritm, emboliile, infarctele miocardice, sunt complicații care pot întuneca prognosticul.
Stenoza aortică. Tratament
Tratamentul medical al stenozei aortice compensate se bazează pe măsuri igieno-dietetice (reducerea efortului fizic, restricția de sare), iar în cazurile cu insuficiență cardiacă se administrează tonice cardiace, diuretice și restricția de sare va fi mai severă.
Tratamentul chirurgical are ca scop îndepărtarea obstacolului care împiedică golirea normală a ventriculului stâng în timpul sistolei (se înlocuiește valva aortică cu proteză).
Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!