Insuficiența renală cronică. Cauze, simptome, tratament
Prin insuficiență renală cronică se înțelege incapacitatea rinichilor de a-și asigura funcțiile în urma distrugerii lent progresive a nefronilor.
Insuficiența renală cronică. Cauze
Afecțiunile care pot determina insuficiența renală cronică sunt numeroase: glomerulonefrite cronice, pielonefrite cronice, hipertrofia de prostată, cancerul de prostată sau cancerul uterin invadant în căile urinare, litiaza renală bilaterală, boli metabolice (glomeruloscleroza diabetică), complicațiile renale ale hipertensiunii arteriale, mai ales ale formei maligne a hipertensiunii arteriale, reprezintă de asemenea o cauză importantă a insuficienței renale cronice etc.
Insuficiența renală cronică. Simptome
Întrucât reducerea funcțiilor renale este treptată, în evoluția insuficienței renale cronice se disting mai multe stadii evolutive și anume:
1. Stadiul de insuficiență renală cronică compensată deplin, apare când numărul de nefroni funcționali scade până la 50%. Simptomele clinice sunt absente, cu excepția celor ale nefropatiei cauzale. Acest stadiu poate dura mulți ani.
2. Stadiul de insuficiența renală cronică compensată poate dura de asemenea mulți ani și apare când numărul de nefroni funcționali se reduce la aproximativ 35%. Acestui stadiu i se descriu două subetape: stadiul compensat prin poliurie și stadiul compensat prin retenție azotată fixă.
În stadiul de insuficiență renală cronică compensată, rinichii reușesc să mențină homeostazia în limite sensibil normale, inițial prin. poliurie (2-4 l./24 de ore) și ulterior, când nefronii funcționali rămân în procent de 25%, prin retenție azotată fixă (ureea sanguină crește la valori de 60-100 mg.% și rămâne la acest nivel perioade îndelungate, dacă rinichiul nu este suprasolicitat sau dacă nu se ivesc noi agresiuni). Poliuria este însoțită de nicturie, densitatea urinară este scăzută, iar concentrația plasmatică a creatininei crește până la 2-3 mg.%.
În acest stadiu bolnavii se plâng de oboseală, cefalee, scăderea poftei de mâncare. Prezintă o colorație palidă a pielii, polidipsie și poliurie, iar puterea de muncă este ușor scăzută.
Stadiul acesta poate dura mult timp, luni sau ani, dacă bolnavii sunt tratați și reduc rația de proteine la 0,5 g/kilocorp.
3. Stadiul de insuficiență renală cronică decompensată apare când numărul de nefroni funcționali scade sub 25% și funcția excretorie renală devine deficitară. În acest stadiu persistă inițial poliuria din stadiul precedent, apoi diureza scade treptat (1000-1500 ml. în 24 de ore), cu concentrare slabă a substanțelor eliminate. Densitatea urinară este de 1010 (identică cu densitatea urinei primare, identică cu densitatea plasmei deproteinizate), iar în sânge se acumulează lent, dar progresiv, uree și alte substanțe azotate (creatinină, acid uric).
4. Stadiul final al insuficienței renale cronice (stadiul final de uremie) se instalează când numărul de nefroni funcționali scade sub 10%. Scăderea capacității funcționale renale ca urmare a distrugerii unui număr mare de nefroni, are drept consecință apariția unei tulburări profunde a homeostaziei mediului intern, care duce la comă uremică și moarte.
Simptome. În perioada insuficienței renale cronice decompensate, simptomatologia clinică constă din apariția de tulburări digestive, cardiovasculare, nervoase etc.
Manifestări digestive: anorexie, greață, vărsături, constipație alternând cu diaree, sughiț (uneori foarte supărător), halenă caracteristică (datorită transformării, în salivă, a ureii în amoniac), hematemeză, melenă (datorită ulcerațiilor superficiale de la nivelul stomacului și intestinului).
Manifestări cardiovasculare: hipertensiune arterială (prezentă la 60-80% din bolnavi), tulburări de ritm (tahicardie, aritmii), insuficiență cardiacă.
Manifestări cutanate: colorație galben-murdară a pielii, prurit (senzație de mâncărime la nivelul pielii, care provoacă dorința de a se scărpina), tegumentele sunt reci și în stadiile finale sunt acoperite cu cristale de uree ca o pudră de zahăr (ureea care se elimină prin sudoare se depune sub formă de cristale atunci când transpirația se usucă).
Manifestări nervoase: cefalee, amețeală, reducerea capacității de concentrare, somnolență, apatie, dezorientare etc. Pe măsură ce uremia se accentuează, starea de conștiență se alterează și se instalează coma uremică.
Alte simptome: anemie, epistaxis, gingivoragii, miros amoniacal al respirației etc. În sânge ureea poate atinge și chiar depăși procentul de 4g. ‰.
Insuficiența renală cronică. Tratament
Tratamentul trebuie adaptat permanent etapei evolutive în care se află bolnavul. Se va respecta repausul și regimul alimentar, pentru a cruța la maximum rinichiul insuficient, deoarece, spre deosebire de forma acută, în cazul insuficienței renale cronice, importanța primordială revine repausului și regimului alimentar, medicația având numai o acțiune simptomatică.
În stadiul compensat, repausul va fi de 8-10 ore în timpul nopții și de 2-3 ore după masă. În acest fel se realizează o îmbunătățire a stării generale.
În stadiul decompensat este obligatoriu repausul absolut la pat.
Regimul alimentar are o valoare deosebită atât în vederea cruțării funcției renale restante, cât și pentru corectarea tulburărilor hidroelectrolitice.
În stadiul compensat, se recomandă un regim alimentar echilibrat (în ceea ce privește principiile alimentare) și normocaloric (2000-3000 calorii pe zi). Asigurarea rației alimentare se realizează prin glucide și lipide, deoarece excesul de proteine este nefavorabil, întrucât nu cruță capacitatea renală de excreție restantă. De aceea regimul alimentar va fi moderat hipoproteic (1 g. proteine/kilocorp). Pentru a stabili practic rația de proteine, amintim că 5 g. proteine se găsesc într-un ou, 25 g. came, 35 g. brânză, 150 g. lapte. Se administrează proteine cu valoare biologică crescută (ou, lapte, brânză, pește).
Dintre glucide, vor predomina: zahărul, dulceața, gemul, mierea, fructele, legumele verzi, cartofii.
Se folosesc lipide ușor emulsionabile: ulei vegetal, unt, smântână, frișcă.
Cantitatea de apă permisă va fi cvasinormală (1500-2000 ml./zi), pentru a asigura eliminarea, în condiții cât mai bune, a produselor de excreție.
În stadiul de insuficiență renală decompensată, regimul alimentar va fi normocaloric, hipoproteic (0,75-0,50 g. proteine/kilocorp/zi și chiar mai puțin), normolipidic (50 g. lipide/zi) și hiperglucidic.
Lichidele se administrează în funcție de diureza din ziua precedentă și de pierderile de apă prin vărsături și/sau diaree. Sarea din alimentație va fi redusă până la 2 g./zi sau mai puțin la bolnavii cu edeme, hipertensiune arterială sau insuficiență cardiacă.
Tratamentul medicamentos urmărește corectarea tulburărilor electrolitice, tratamentul tulburărilor digestive, respiratorii, cardiovasculare etc.
Când tratamentul dietetic și medicamentos al insuficienței renale cronice devine insuficient pentru menținerea în viață a bolnavilor, intră în discuție oportunitatea aplicării metodelor de epurație extrarenală și a transplantului renal.
Hemodializa urmărește suplinirea funcției renale și prin aceasta menținerea homeostaziei cât mai aproape de normal. Hemodializa se efectuează de 2-3 ori pe săptămână, după necesitate, cu ajutorul rinichiului artificial, asigurându-se supraviețuiri pe perioade de timp îndelungate, bolnavii putând fi redați și activității sociale.
Transplantul de rinichi se practică astăzi pe o scară largă, cu rezultate satisfăcătoare.
Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!
