Sifilis. Simptome, tratament, cauze, prevenire

Sifilisul este o boală venerică dintre cele mai grave, adusă în Europa din insula Haiti de marinarii lui Cristofor Columb, primele cazuri de boa­lă apărând în Spania la sfârșitul secolului al XV-lea, de unde apoi s-a răs­pândit pe tot continentul nostru, din cauza deplasărilor de trupe din cursul războaielor din secolul al XVI-lea.

La noi în țară, boala a fost semnalată în Ardeal prin anul 1501, sub numele de boală franceză.

Numele de sifilis vine de la Syphilus, numele unui păstor legendar, care ar fi fost pedepsit de zeul Apollo să facă o boală gravă.

Sifilisul este provocat de un microorganism spiralat, foarte mobil, care are forma unui fir răsucit, cu 6-14 spire regulate, numit treponema palli­dum sau spirocheta pallida.

Treponema (în elină: trepo = răsucit; nemo = fir) este un microb foarte fragil: căldura și uscăciunea îl distrug; la tempe­ratura obișnuită trăiește 1/2 oră pe obiecte umede (pahar, perii de dinți); frigul îi permite să se conserve câteva luni; antisepticele uzuale (săpun, al­cool) îl distrug repede.

Sifilisul, boală transmisibilă infecto-contagioasă, venerică, se transmite la adult în 95% din cazuri pe cale sexuală, rar pe alte căi (sărut, prin obiec­te sau transfuzii de sânge).

Datorită faptului că trăim într-o societate secu­larizată, în care omul nu mai are conștiința păcatului și nu mai vrea să știe de învățătura Bisericii, asistăm la înmulțirea raporturilor sexuale extra- conjugale, a legăturilor sexuale întâmplătoare, cu persoane necunoscute, a obiceiului de a avea multipli parteneri sexuali, a prostituției și homosexu­alității, toate acestea ducând, printre altele, la creșterea incidenței bolii la vârste din ce în ce mai scăzute (tineri între 15 și 19 ani).

Aproape 2/3 din bolnavii de sifilis sunt necăsătoriți.

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.

Sifilis. Simptome si evolutie

Sifilisul evoluează în trei stadii: perioada primară (sau sifilisul primar), perioada secundară (sau sifilisul secundar) și perioada terțiară (sau sifi­lisul terțiar).

Perioada primară sau sifilisul primar, începe odată cu contactul infectant.

Incubația, adică perioada de timp care se scurge din momentul infectă­rii și până la apariția primelor semne de boală, este în medie de 21 de zile, după care apar leziunile care caracterizează perioada primară: șancrul si­filitic (numit și șancru tare sau sifilom primar) și adenopatia regională (sau satelită).

Șancrul sifilitic (sifilomul primar) este leziunea inițială (primul simptom al sifilisului) a sifilisului că­pătat, care apare totdeauna la locul unde s-a făcut inocularea spirochetelor.

Șancrul sifilitic este o eroziune perfect rotundă sau ovalară, net circum­scrisă, ca și cum ar fi trasă cu compasul, cu dimensiuni care variază între 5-6 mm. și 1,5 cm., iar marginile leziunii se pierd pe nesimțite în țesuturile sănătoase din vecinătate, în așa fel încât leziunea pare a nu avea margini.

Leziunea este nedureroasă, atât spontan cât și la presiune, culoarea este în general roșu-închis, iar suprafața eroziunii este netedă, curată, fără supurație purulentă, ea fiind acoperită de o simplă serozitate clară.

Semnul cel mai caracteristic este indurația bazei șancrului sifilitic, care se apreciază prin palparea bidigitală.

In absența tratamentului, după o perioadă medie de 5-6 săptămâni, șancrul sifilitic începe să se cicatrizeze de la periferie spre centru, rămânând în locul lui o pată roșiatică sau pigmentară, care cu timpul dispare fără urmă.

Șancrul sifilitic poate să apară în orice regiune a tegumentului.

In 93% din cazuri sunt șancre genitale, ele având o origine veneriană, prin contact sexual, restul de 7% fiind șancre extragenitale.

Șancrele genitale se pot localiza la bărbat la nivelul glandului, prepuțului, teaca penisului etc., iar la femeie la nivelul labiilor mari, labiilor mici, clitorisului, colului uterin etc.

Șancrele extragenitale, întâlnite mai des la femeie decât la bărbat, se pot localiza pe buze, limbă, amigdale, gingii, bărbie și obraz (de cele mai multe ori datorită contaminării prin brici, la frizeri), regiunea anală (la ho­mosexuali), mamelon și areola mamară etc.

Adenopatia sifilitică reprezintă al doilea simptom important al sifilisului, din cadrul perioadei primare și apare între 6 și 12 zile de la constituirea șancrului si­filitic.

Ea apare în regiunea ganglionară cea mai apropiată de locul de ino­culare al infecției, de unde și numele de adenopatie satelită sau adenopatie regională.

Astfel, șancrul sifilitic la față (bărbie, buză, obraz), dă adenopa­tie submaxilară; șancrul sifilitic al regiunilor genitale dă adenopatie inghi­nală bilaterală; șancrul sifilitic la sân dă adenopatie axilară ș.a.m.d.

Gan­glionii sunt moderat măriți de volum (cât o cireașă, alună sau nucă), sunt duri, mobili și nedureroși.

Adenopatia sifilitică poate persista între două și șase luni după dispari­ția șancrului sifilitic, permițând în acest fel, prin simpla sa prezență, un di­agnostic retrospectiv.

Învață să ai grijă de sănătatea ta: CLICK AICI.

Sifilisul secundar (perioada secundară) survine după aproximativ 45 de zile de la apariția sifilomului primar și la 60-70 de zile de la contactul in­fectant.

Așa cum am spus, în absența tratamentului, după o perioadă de 5-6 săptămâni, șancrul sifilitic se cicatrizează, iar procesul sifilitic pare că s-a oprit, că a intrat într-o fază de liniște.

Această liniște este însă numai apa­rentă, deoarece treponemele care pătrunseseră în torentul sangvin încă în timpul incubației, se înmulțesc în număr foarte mare la nivelul sistemului limfatic și invadează brusc și masiv torentul sangvin, realizând astfel sep­ticemia treponemică.

In perioada secundară a sifilisului, invazia treponemică determină apa­riția unor leziuni particulare – atât pe tegumente, cât și pe mucoase – care poartă numele de sifilide.

Sifilidele, ce se numara printre simptomele sifilisului si au următoarele caractere: sunt leziuni superficiale, se resorb complet sub influența tratamentului sau chiar spon­tan, sunt nedureroase, de culoare roză sau roșie-închis și sunt foarte bogate în treponeme, deci foarte contagioase, constituind principala sursă de răs­pândire a infecției. Au tendința de a recidiva.

Se disting mai multe catego­rii de sifilide cutanate: eritematoase, papuloase, pigmentare, ulceroase.

Sifilidele eritematoase sau rozeola sifilitică (simptome sifilis), constituie de obicei prima manifestare cutanată a perioadei secundare.

Rozeola sifilitică este consti­tuită din pete mici, rotunde sau ovalare, cât un bob de linte sau mazăre, prost delimitate, de culoare roz-pal, ca floarea de piersic.

Rozeola își face apariția mai întâi pe flancuri, de unde se întinde în câteva zile pe restul to­racelui și uneori pe membre, respectând în general fața și gâtul. Rozeola poate persista 1-2 luni și dispare spontan, fără urme.

Sifilidele se pot loca­liza și pe mucoasa bucală (buze, limbă, amigdale), genitală și anală.

Evoluția sifilisului secundar se face în 2-3 ani. In evoluția sa, sifilisul secundar prezintă perioade de activitate, reprezentate prin diferite erupții, urmate de perioade de liniște mai lungi sau mai scurte.

In perioada secun­dară, reacțiile serologice sunt intens pozitive (cea mai cunoscută este reac­ția Bordet-Wassermann).

Perioada terțiară (sifilisul terțiar) este rar întâlnită astăzi, atât datorită politicii sanitare adoptată de forurile care coordonează lupta antiveneriană, cât și eficienței tratamentului cu penicilină.

Dacă boala este netratată sau este insuficient tratată, după perioada secun­dară urmează o lungă etapă de liniște aparentă, de 2-4 ani până la 15-20 de ani, în cursul căreia infecția specifică continuă să persiste în organism, putându-se apoi exterioriza prin leziuni caracteristice profunde și distructive.

Dacă perioada secundară a sifilisului reprezintă un mare pericol pen­tru societate, prin faptul că leziunile sale, foarte bogate în treponeme, sunt foarte contagioase, perioada terțiară – foarte puțin contagioasă – este gra­vă pentru individ, prin caracterul distructiv al leziunilor, mai ales când aces­tea interesează viscerele sau sistemul nervos.

Leziunile din perioada terțiară se pot localiza la nivelul oricărui organ, iar în piele, în orice teritoriu.

In perioada terțiară, leziunile cutanate (simptome sifilis) cele mai caracteristice sunt sifilidele tuberculoase și goma sifilitică.

Sifilidele tuberculoase (simptome sifilis) au ca leziune elementară tuberculul, situat în derm.

Acesta se prezintă sub forma unui nodul solid, dur, de formă rotun­dă, variind ca dimensiuni de la un bob de linte la un bob de mazăre.

Si­filidele tuberculoase se pot localiza la față (nas, frunte, buza superioară, sprâncene), în pielea capului, pe trunchi si membre.

Goma sifilitică, ce se numara printre simptomele sifilisului, se prezintă ca o nodozitate ovală sau rotundă, de mă­rimea unei alune sau nuci, nedureroasă, dură la început, care apoi se ramolește și se ulcerează.

Ulcerația se vindecă în decurs de 6 săptămâni până la 2 ani, lăsând o cicatrice care are dimensiunile și forma gomei. Sediul gomei poate fi oriunde pe tegument, însă mai frecvent pe membrele inferioare.

In afara leziunilor cutanate, în sifilisul terțiar întâlnim si alte simptome ca leziuni și la nive­lul mucoaselor (cele mai frecvente se întâlnesc în cavitatea bucală pe lim­bă, uneori pe amigdale).

Citește mai multe despre sănătate: CLICK AICI.

De asemenea, leziunile pot interesa oasele (osteomielita gomoasă etc.), sistemul nervos (tabesul și paralizia generală progresivă), aparatul cardiovascular (miocardite, insuficiență aortică, atingerea coronarelor răspunzătoare de angină pectorală, chiar de infarct etc.), ficatul, la nivelul căruia pot surveni leziuni care conduc la ciroză.

Sifilisul congenital, rar întâlnit astăzi, este consecința transmiterii sifili­sului de la mama bolnavă la fat prin intermediul circulației placentare, ta­tăl neavând decât un rol indirect, acela de îmbolnăvire a mamei sănătoase prin sperma care conține treponeme.

Infecția sifilitică a mamei este cu atât mai periculoasă pentru fat, cu cât ea este mai recentă.

Astfel, după o statistică, din 98 de femei însărcinate în primul an al infecției lor, nu mai puțin de 88 au dat naștere la copii născuți morți sau murind la scurt timp după naștere, ca urmare a bolii lor.

Infecția fătului cu sifilis se produce după luna a cincea de sarcină.

După intensitatea infecției sifilitice materne, pot exista următoarele po­sibilități:

a) avorturi spontane repetate începând cu luna a Il-a a sarcinii, datorită îmbolnăvirii și alterărilor placentei (treponemele încep să traver­seze placenta abia în luna a V-a);

b) nașteri premature, după luna a șasea sau a șaptea sau nașterea la termen a unor feți morți sau vii, dar neviabili;

c) dacă infecția mamei este mai puțin virulentă, copilul fie că se naște pre­matur în a șaptea, a opta lună, fie că se naște la termen, el prezintă leziuni specifice chiar de la nașterea sa, sau în cursul primilor 2 ani de viață, con­stituind sifilisul congenital precoce;

d) dacă infecția sifilitică este mai ate­nuată, pot să apară manifestări sifilitice mai târziu, după 2-5 ani, în a doua copilărie sau la pubertate și chiar spre 30 de ani, constituind sifilisul con­genital tardiv.

Sifilisul congenital diferă de cel dobândit prin aceea că infectarea fătu­lui ficăndu-se pe cale sanguină, prin intermediul circulației placentarc in­fecția este de la început generalizată și evoluează pe un organism tânăr în plină dezvoltare, cu slabe posibilități de apărare, infecția sifilitică afectând unele organe chiar în momentul dezvoltării lor.

Manifestările sifilisului congenital precoce sunt, în linii generale, com­parabile cu cele din sifilisul secundar al adultului: leziuni pe piele, rnucoase etc.

Dintre manifestările cutanate (simptome sifilis ce se manifesta la nivelul pielii ) amintim pemfigusul palmar și plantar, care apare de la naștere sau cel mult în 2-3 zile. Palmele și tălpile copilului sunt presărate cu numeroase bule cu un conținut seros sau serosangvinolent în care abundă treponemele.

Dintre simptomele sifilisului aparute pe mucoase amintim coriza sifilitică, care apare la 2-3 săptămâni de la naștere. Mucoasa nazală este acoperită de mucozități sero-sangvinolente care, uscându-se, dau naștere la cruste care astupă ori­ficiul nazal, făcând dificilă respirația copilului în timpul suptului. Secreții­le sunt pline de treponeme și extrem de infecțioase.

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.

Dintre simptomele viscerale amintim splenomegalia (splină mare) și hepatomegalia (ficat mărit mult de volum, având o consistență dură).

Sifilisul congenital tardiv cuprinde manifestările care apar după vârsta de 2-3 ani, până la 25-30 de ani. Simptomele sifilisului congenital tardiv se aseamănă cu simptomele sifilisului terțiar dobândit al adultului: mani­festări cutaneo-mucoase, manifestări osoase și articulare, oculare etc. Sifi­lisul congenital tardiv nu este practic contagios.

Simptomele cutaneo-mucoase sunt reprezentate de sifilide tubercu­loase și gome, care se pot localiza pe orice porțiune de piele.

Gomele de la nivelul cavității bucale sunt frecvent localizate pe vălul palatin și duc la perforarea palatului osos, cu tulburări în fonație și deglutiție.

Dacă goma afectează oasele proprii de la baza nasului, se produce o înfundare a rădăcinii nasului, realizându-se aspectul de „nas în șa”.

Sunt de asemenea prezente și manifestările (simptomele) osoase și articulare. La ni­velul articulațiilor putem întâlni hidartroze (acumulare de lichid în interio­rul articulației) localizate cel mai adesea la genunchi.

Simptomele osoase apar între 6 și 12 ani, tibia rămânând sediul de elecție. Aceasta se îngroașă, se deformează, luând forma unui iatagan.

Simptomele oculare ale sifilisului congenital tardiv pot interesa corne ea, irisul sau fundul de ochi. Cea mai importantă dintre leziuni este keratita parenchimatoasă, care poate evolua spre pierderea vederii.

Simptomele auditive, destul de frecvente, pot fi consecința unor lezi­uni ale urechii mijlocii sau ale urechii interne. Leziunile urechii mijlocii încep în prima copilărie și persistă timp îndelungat, sub forma unei otite medii cronice, care duce la perforația timpanului, distrugerea oscioarelor și pierderea auzului. Aceste otite sifilitice congenitale evoluează fără du­reri. La nivelul urechii interne se produce leziunea nervului acustic. Afec­tarea bilaterală a urechii interne și respectiv a nervului acustic, poate duce rapid la surditate.

Tratament sifilis

Tratamentul sifilisului este cu atât mai eficace, cu cât este aplicat mai precoce. Medicațiile clasice cu săruri de mercur, de arsenic și de bismut nu mai sunt utilizate, locul lor fiind luat de penicilină, treponema fiind unul dintre germenii cei mai sensibili la acest antibiotic.

Durata tratamentului este proporțională cu vechimea infecției, iar sche­mele de tratament sunt relativ variate în diferite țări și după diferiți autori.

Tratamentul sifilisului urmărește sterilizarea leziunilor contagioase, pen­tru a împiedica răspândirea bolii și  realizarea vindecarii definitive a bolnavului.

Soluții pentru sănătate: CLICK AICI.

Prevenirea sifilisului

Profilaxia sifilisului constă în descoperirea cazurilor de boală, a surselor lor de contaminare și identificarea și supravegherea eventualilor contacți. Des­coperirea sifilisului la adulți se face prin examenul medical și serologic (RBW) înainte de căsătorie sau de angajarea în serviciu.

Tuturor gravidelor li se recomandă efectuarea RBW (reacția Bordet-Wassermann), gravidele găsite bolnave de sifilis fiind tratate în timpul sarcinii.

Pentru a preveni îmbolnăvirea copiilor cu sifilis, trebuie descoperită și tratată corect o eventuală infecție sifilitică a părinților (înainte de căsătorie, înainte de sarcină și în timpul sarcinii).

Surse inspiratie:
– ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrate de mare valoare, pe care o recomand).

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.