Febra tifoidă. Evoluție, simptome, complicații, tratament

Febra tifoidă (cunoscută la noi şi sub numele popular de „lingoare”) este o boală infecţioasă acută şi transmisibilă, specifică omului, determinată de bacilul tific (Salmonella typhi), care pătrunde în sânge pe cale digestivă, afectând sistemul limfatic intestinal.

Bacilul tific supravieţuieşte în apă şi pe sol luni de zile, mai ales la adăpost de lumină şi uscăciune, dar este sensibil la căldură, fiind distrus în 20 de minute la 60 de grade.

Pe sol poate rezista 1-5 luni, în apă 2-3 luni, în fecale poate trăi 25 zile, iar pe rufarie 2 săptămâni.

Bacilul tific este sensibil la antisepticele care conţin clor (cloramină), iar bromocetul în soluţie apoasă 1% îl omoară rapid.

Febra tifoidă este o boală infecţioasă răspândită pe tot globul şi apare sub formă sporadică şi, mai rar. endemo-epidemică.

Morbiditatea prin febră tifoidă a scăzut semnificativ. De exemplu, în ţara noastră, în 1986 s-au înregistrat numai 68 de cazuri confirmate, în timp ce înainte de1948 se înregistrau 8000 de cazuri pe an. iar în 1975 se înregistrau 207 cazuri.

Sursa de infecţie cu febră tifoidă este omul (bolnavi şi purtători sănătoşi de bacili tifici).

Deşi bolnavii constituie o sursă periculoasă, pentru că elimină bacili tifici în cantitate considerabilă prin fecale, urină, vărsături, ei sunt însă controlabili, întrucât sunt izolaţi şi trataţi. Mai periculoase epidemiologic sunt formele atipice şi uşoare ale bolii, care apar la vaccinaţi şi la copii şi care pot rămâne mult timp (sau tot timpul) nediagnosticate.

Calea de transmitere a febrei tifoide. Febra tifoidă se transmite prin contact direct sau indirect cu sursele de infecţie amintite (bolnavii sau purtătorii), poarta de intrare în organism a infecţiei fiind tubul digestiv: calea fecal-orală.

Materialul infecţios este reprezentat de materii fecale, urină, bilă, vărsături de la bolnav.

Infecţia se realizează de obicei prin mâna contaminată cu aceste produse şi dusă la gură de către contacţii cu sursa de infecţie.

Pe cale indirecta, infecţia se realizează prin contactul cu rufăria sau obiectele contaminate de bolnav, prin alimente (lapte, produse lactate, legume, fructe, alimente preparate şi contaminate de un purtător).

Şi sursele de apă potabilă pot fi contaminate cu bacili tifici, în care caz apar epidemii hidrice, care debutează brusc şi exploziv, atingând în acelaşi timp o mare parte din populaţia deservită de aceeaşi sursă de apă.

Epidemia hidrică încetează o dată cu suprimarea folosirii apei de băut contaminate.

Receptivitatea este generală.

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.

Febra tifoidă. Evoluție și simptome

Perioada de incubatie a febrei tifoide este în medie de 10-14 zile, dar poate varia de la 7 la 21 de zile, în funcţie de masivitatea dozei de germeni, virulenţa lor sau rezistenţa organismului.

Perioada de invazie a febrei tifoide. Debutul bolii este în 4/5 din cazuri lent, cu febră care creşte treptat, oboseală fizică şi intelectuală neobişnuită, cefalee persistentă şi chinuitoare, ameţeli, dureri musculare generalizate, insomnie, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale, uneori scaune moi cu aspect verzui (ca de „piureu de mazăre”) etc.

În aproximativ 1/5 din cazuri debutul este brusc, cu frisoane şi febră mare, care ajunge la 39-40° în 1-2 zile.

Există şi debuturi atipice, cu aspect de apendicită acută, pneumonie etc.

Perioada de invazie a febrei tifoide durează în medie 7 zile.

Perioada de stare a febrei tifoide durează în medie 2 săptămâni.

Febra atinge acum nivelul maxim şi se menţine ridicată.

Persistă celelalte simptome din perioada de invazie (abdomen sensibil difuz, scaune diareice – mai rar constipaţie, astenie, lipsa poftei de mâncare etc.).

Este impresionantă liniştea într-un salon de bolnavi de febră tifoidă: bolnavii zac într-o stare de apatie, imobili, indiferenţi faţă de cei din jur, dormitează.

Adesea apare delir, care este un delir liniştit, însoţit de carfologie: mişcări încete, făcute cu mâinile sau degetele, parcă ar cerceta obiecte imaginare.

Sunt prezente şi manifestări cardiovasculare: tensiunea arteriala este scăzută (maxima 80-100 mm Hg), iar între puls şi temperatură este o discordanţă (80-90 pulsaţii/minut, la temperatura de 39-40°).

Perioada de declin se caracterizează prin scăderea treptată a febrei, apariţia poftei de mâncare şi ameliorarea stării generale.

Perioada de convalescenţă a febrei tifoide durează 7-14 zile şi se caracterizează printr-o revenire treptată la normal.

Febra tifoidă lasă imunitate pe viaţă.

Evoluţia obişnuită a febrei tifoide poate fi scurtată prin tratamentul cu antibiotice, în care caz afebrilitatea survine după 4-10 zile de tratament.

Febra tifoidă se termină prin vindecare completă, vindecare cu sechele sau deces.

Mortalitatea a scăzut astăzi sub 1 % şi chiar 0%, în timp ce înaintea introducerii tratamentului cu cloramfenicol era de 10-12%.

Citește mai multe despre sănătate: CLICK AICI.

Febra tifoidă. Complicații

Evoluţia febrei tifoide, netratată cu antibiotice, poate fi presărată cu numeroase şi variate complicaţii: hemoragia digestivă, perforaţia intestinală (ruptura peretelui intestinal), angiocolecistită tifică, pielonefrită tifică, miocardita tifică, flebita membrelor inferioare etc.

Angiocolita şi colecistita tifică, frecventă mai ales la femei, poate persista sub formă cronică, favorizând starea de purtător de bacili tifici.

Febra tifoidă. Tratament

Bolnavii cu febră tifoidă sunt izolaţi şi spitalizaţi obligatoriu, repausul strict la pat fiind indispensabil în toată perioada febrilă a bolii şi continuat câtva timp şi în convalescenţă.

Dieta, lichidă şi semilichidă, constă din lapte, făinoase cu lapte, produse lactate, ceaiuri, supe, ouă etc.

Se evită alimentele care conţin celuloză şi cele greu digerabile.

Dieta se îmbogăţeşte în convalescenţă cu came tocată (perişoare), cartofi etc.

Medicaţia antimicrobiană în cazul febrei tifoide. Tratamentul de elecţie se face cu cloramfenicol per os, pe o durată de 10-14 zile.

In cazurile apariţiei de tulpini de bacil tific rezistente la cloramfenicol sau în cazurile de intoleranţă la cloramfenicol, se poate recurge la ampicilină, amoxicilină, cotrimoxazol (septrin, biseptol) etc.

Tratamentul purtătorilor cronici de bacili tifici. Pentru evitarea stării de purtător, fiecare bolnav va fi controlat in perioada de convalescenţă prin 3 coproculturi Ia interval de 3-5 zile. In cazul unei coproculturi pozitive, se reia tratamentul antimicrobian.

Purtătorii cronici de bacili tifici sunt trataţi la fel, cu amoxicilină, ampicilină, cotrimoxazol.

Sursa: ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.