Cum deosebești mierea naturală de mierea contrafăcută?
În fiecare piață poți găsi cele mai întâlnite soiuri de miere: de tei, de salcâm, de hrișcă, de floarea soarelui, de munte… vânzătorul o să îți arate măcar în ce borcan se află cea de hrișcă, și în care cea de tei. Dar dacă încerci să guști din diferite borcane poți descoperi fie că ți s-au atrofiat papilele gustative, fie că în toate se află una și aceeași miere nedefinită. Să fie oare miere?
Mierea artificială se vinde în locul celei naturale și la magazine, respectiv în piețe. Nu e prea complicat s-o obții în condiții speciale: amesteci faina, amidon, melasă, cretă, zahăr pudră, zaharină, esență de miere pentru a-i da parfum și câte alte substanțe îți sugerează fantezia.
Iese o materie dulce, dar departe de miere. Totuși, cel ce nu cunoaște mierea adevărată, și nu știe s-o aleagă, poate cumpăra această fiertură. În plus, unii apicultori lipsiți de conștiință, pentru a obține miere repede și în cantitate mare, așează în apropierea stupilor un sirop de zahăr și atunci albinele nu mai pleacă în căutarea nectarului, ci prelucrează zahărul.
În cazul acesta, ele adaugă produsului câteva din substanțele folositoare organismului, dar sunt foarte puține; mierea aceasta (numita „zaharoasă”) e, de asemenea, falsificată și nu are proprietăți vindecătoare.
Dacă e păstrată cum trebuie, mierea naturală nu-și pierde proprietățile antiseptice și nu mucegăiește. Ea poate fi păstrată nu numai ani în șir, zeci și sute de ani, ci chiar mii.
Mierea falsificată se acrește curând.
Gradul de falsificare diferă însă. Există, de exemplu, mierea „țigănească”! Nu e nevoie de idei originale pentru a o produce: recipientul e umplut cu sirop colorat, iar pe deasupra se adaugă un pic de miere naturală – și totul se vinde la prețul mierii naturale!
E mult mai complicat să fabrici miere artificială: aceasta se obține încălzind siropul de zahăr cu acid sulfuric. În această reacție zaharoza se desparte în glucoză și fructoză, astfel încât în ceea ce privește raportul dintre zaharuri e destul de asemănătoare cu mierea. Totuși, acest produs nu e de nici un folos organismului.
Cum deosebești mierea naturală de mierea contrafăcută?
Cel mai bine ar fi s-o duci la un laborator special. Dar acesta e greu de găsit. E minunat dacă îți poți procura mierea de la producătorii pe care-i cunoaști de multă vreme și în care ai încredere.
Dacă e miere de fagure, trebuie să fie lichidă, de culoare albă sau galbenă. Numai după o lungă experiență vei reuși să identifici mierea naturală după gust și miros. Dar chiar și prima dată poți simți că mierea are un miros straniu, slab sau străin. Poți desluși și semnele falsificării: prea mare aciditate, „caramelizare”, amăreală…
Pentru a determina cât mai exact mirosul: într-un păhărel de sticlă se pun 30-40 grame de miere, se închide compact și timp de zece minute se ține într-o baie de apă (45-50° C). Apoi se scoate capacul și mirosul se face simțit imediat. Ca să simți mai bine mirosul, încălzește mierea până la 30-60° C.
Există și metode „de laborator” la domiciliu dacă dorești să verificați mierea. De pildă, poți dizolva mierea în apă la un raport de 1:2. De obicei soluția e tulbure, dar omogenă. Dacă mierea are adaosuri, acestea se depun pe fund. Încearcă să picuri în soluție câteva picături de esență de oțet – dacă soluția face spumă, mierea conține cretă.
Dacă vezi că mierea cristalizează dedesubt, iar deasupra rămâne lichidă, ca siropul, nu înseamnă că e contrafăcută, ci că mierea nu e încă matură, conținând multă apă. Vâscozitatea mierii se determină la temperaturi nu mai joase de 20°C. Ia o linguriță de miere și înghite-o, cu mișcări rapide. Dacă mierea e matură, de vâscozitate adecvată, ea nu picură de pe linguriță, și rămâne lipită de ea, ca aluatul.
Mierea căreia i s-a adăugat zahăr are o culoare albicioasă nenaturală. Mierea naturală are o consistență ușoară. Dacă o freci ușor între degete, intră imediat în piele. Mierea contrafăcută nu se absoarbe, ci se aduna între degete în cocoloașe. O oarecare asprime e, de asemenea, semnul unui produs natural.
Ca să verifici dacă în miere s-au adăugat zahăr și apă, pe o foaie de hârtie ce a absorbit bine apă, picură mierea. În caz că pe foaie se formează pete, mierea conține adaosuri.
Multora le este binecunoscută o veche metodă de a determina cantitățile străine adăugate în miere.
Se folosește iodul. Pregătește o soluție de miere și picură înăuntru câțiva stropi de iod. Dacă soluția capătă o nuanță albăstruie înseamnă că în miere s-a pus amidon sau faină.
Ca să se descopere zahărul din miere se folosește nitratul de argint (disponibil în farmacii). Prepară o soluție 10% de miere și adaugă o mică cantitate de nitrat de argint. Dacă soluția precipită, înseamnă că în miere s-a adăugat zahăr.
Mai există și mierea otrăvită – albinele o prepară din nectarul unor plante otrăvitoare cum ar fi azaleea, rododendronul etc.
Această miere duce la otrăvire. E destul de complicat s-o deosebești de mierea ne-otrăvită: se poate observa că această miere e mai puțin aromată, amăruie la gust, mirosind a zahăr ars. Dar aceste semne pot să nu existe; o concluzie edificatoare o poate da numai un laborator.
În ce recipiente se păstrează mierea?
Mierea se păstrează cel mai bine în butoiașe de tei, plop de munte și paltin, dar sunt bune și cele de plop, salcie albă și arin. Nu sunt recomandabile cele din conifere sau stejar, deoarece primele îi conferă mierii gust de smoală, iar din cauza stejarului mierea se înnegrește.
Pentru păstrarea mierii se pot folosi și vase sau recipiente de sticlă și metalice emailate. În principal, acestea trebuie spălate cu grijă, apoi uscate, nu trebuie să aibă nici un miros ascuțit ce poate strica mierea.
Păstrează mierea într-un vas închis, la loc uscat și o temperatură nu mai mică de 5°C. La umezeală, mierea o absoarbe și se acrește.
Nu e voie s-o păstrezi nici în locuri cu mirosuri puternice, nici lângă obiecte ce emit mirosuri puternice.
Citește și următoarele articole despre miere:
- Mierea și efectele ei tămăduitoare. Nu încălzi mierea…!
- Diferitele tipuri de miere și proprietățile acestora
- Mierea. Elixirul vitaminelor și energizantelor
Sursa: ,,Mierea, dicționar de frumusețe și sănătate„, de Maria Kedrova, o lucrare de mare valoare pe care o recomand.
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!