Poliomielita (paralizia infantila). Cauze, evolutie si simptome, prevenire, tratament

Poliomielita, cunoscută la noi sub numele de paralizie infantila, este o boală infecţioasă şi foarte contagioasă specific umană, produsă de virusul poliomielitic.

Se cunosc trei tipuri de virus poliomielitic, imunologic distincte (nu dau imunitate încrucişată): tipul 1, tipul 2 şi tipul 3.

Virusul poliomielitic rezistă bine la frig, în apa de canale (unde rezistă până la 4 luni), dar este sensibil la căldură şi la ultraviolete.

Dintre alimente, rezistă bine în laptele nefiert şi în preparatele lactate, dar moare în 30 de minute la 60°; pasteurizarea laptelui este deci suficientă.

Până de curând, poliomielita (paralizia infantila) a avut o răspândire pe tot globul dar, după introducerea vaccinării în masă cu virus viu atenuat (1990), aria de răspândire a bolii s-a restrâns în asemenea măsură încât există ţări care nu au mai înregistrat nici un caz în ultimii ani (Finlanda, Suedia etc.), sau tari – printre care şi România – în care se înregistrează numai câteva cazuri pe an (5-15).

In schimb, în ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America de Sud şi America Centrală, endemia prin poliomielită (paralizie infantila) continuă să fie o mare problemă de morbiditate.

Poliomielita (paralizia infantila). Cauze

Rezervorul de virus (rezervorul de infecţie) este omul (bolnavi cu forme clinic manifeste, dar mai ales cei cu infecţii inaparente, care reprezintă marea majoritate a cazurilor, între 90 şi 95%).

Se apreciază că pentru un caz paralitic există 300-500 de cazuri de infecţie inaparentă.

Calea de transmitere a virusului poliomielitic. Virusul poliomielitic se transmite atât aerogen, prin picături de secreţii respiratorii, cât şi prin excrete pe cale fecal-orala, deoarece virusul este prezent atât în faringe, în ultimele zile de incubaţie
şi în primele zile de boală, cât şi în materiile fecale, în 100% din cazuri la începutul bolii, în 50% din cazuri după 3-4 săptămâni şi în 3% din cazuri după 9-12 săptămâni de boală.

Excepţional, virusul poliomielitic a fost izolat din fecale şi după 150-170 de zile de la debutul bolii.

În ambele cazuri, transmiterea se realizează prin contact direct între sursele de infecţie şi persoanele receptive, dar de cele mai multe ori indirect, prin vehicularea la distanţă a virusurilor prin praf, apă şi alimente expuse accesului liber al vectorilor.

Nu trebuie neglijat rolul muştelor, atrase de fecalele umane, care răspândesc boala prin depunerea pe alimente a virusului prezent pe picioarele muştei.

Într-un gram de materii fecale sunt 1.000.000 de doze infectante.

Receptivitatea faţă de poliomielită (paralizie infantila) este generală, dar din cei infectaţi foarte puţini fac boala paralitică.

Copiii născuţi din mame imune posedă o imunitate pasivă, datorită transmiterii transplacentare şi prin alăptare a unor anticorpi materni, de care beneficiază sugarii până la vârsta de 3-4 luni.

De aceea, în ţara noastră vaccinarea antipoliomielitică se face începând cu vârsta de 6 săptămâni.

Cei mai mulţi bolnavi sunt la vârsta copilăriei, adulţii având probabil un grad de imunitate câştigată prin infecţii latente.

Băieţii sunt afectaţi cu 10-30% mai frecvent decât fetele.

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.

Poliomielita (paralizia infantila). Evolutie si simptome

Incubaţia este variabilă, de la 3 la peste 30 de zile, cu o medie de 7-10 zile.

Perioada de invazie (prodromală), cunoscută şi sub numele de „boală minoră”, durează 2-4 (1-5) zile şi corespunde primei creşteri febrile, când virusul se află în sânge.

În această perioadă apar manifestări nespecifice: febră (37-39°), dureri musculare, simptome respiratorii (coriză, faringită), simptome digestive (lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături) şi uneori manifestări nervoase (insomnie sau somnolenţă, cefalee, iritabilitate).

Uneori evoluţia poliomielitei (paraliziei infantile) se poate opri la acest stadiu, constituind formele abortive de boală. în 5-10% din cazuri această perioadă poate lipsi.

După perioada prodromală, urmează 2-4 zile de sănătate aparentă, cu normalizarea temperaturii.

Într-un număr mic de cazuri (2-5%), după cele 2-4 zile de sănătate aparentă, boala reîncepe brusc, cu febră ridicată şi cu manifestări nervoase; este perioada de „boală majoră”, care decurge de obicei în două stadii: stadiul preparalitic şi stadiul paralitic.

a) Stadiul preparalitic începe de la revenirea febrei şi durează până la apariţia paraliziilor (2-4 zile). În acest stadiu reapare febra (peste 39°), la care se adaugă cefalee, indispoziţie, iritabilitate, dureri musculare, slăbiciuni ale forţei musculare în unele segmente, nevralgii şi parestezii (senzaţie anormală de furnicături, pişcături, amorţeli).

b) Stadiul paralitic începe cu apariţia paraliziilor (la 2-5 zile de la începutul bolii majore). Paraliziile sunt flasce, hipotone, cu abolirea mişcărilor active, apar fară nici o ordine, sunt asimetrice, inegale şi predomină la muşchii rădăcinii membrelor, extinzându-se în următoarele 10-14 zile de-a lungul membrului deja afectat. Pe toată durata evoluţiei bolnavul este permanent conştient.

După 10-14 zile de la debutul bolii majore, începe perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare.

Recuperările sunt posibile timp de trei ani, încheindu-se cu vindecarea sau cu instalarea definitivă a sechelelor.

Retrocedarea paraliziilor se face în ordine inversă faţă de apariţia lor, primele care se recuperează fiind segmentele musculare paralizate mai târziu.

Recuperarea este maximă în primele 3 luni, când se obţin 50% din totalul recuperărilor; până la 75% în primul an, iar restul de 25% în al doilea şi al treilea an.

Aproximativ 10-15% dintre bolnavii cu poliomielită (paralizie infantila) rămân cu paralizii definitive şi cu deformaţii şi scurtări ale membrelor, cu atât mai importante, cu cât boala s-a produs în perioada de creştere.

După 3 ani nu mai există decât şanse de corecţie prin mijloace ortopedice-chirurgicale.

Complicaţiile mai frecvente ale poliomielitei (parliziei infantile) sunt suprainfecţiile bacteriene respiratorii, urinare sau cutanate, cu diverşi germeni.

Citește mai multe despre sănătate: CLICK AICI.

Poliomielita (paralizia infantila). Tratament

Nu există încă nici o medicaţie specifică sau antivirală.

Bolnavul de poliomielita (paralizie infantila) este spitalizat, repausul la pat fiind obligatoriu pe toată perioada de risc de instalare a paraliziilor (10-14 zile).

Concomitent se vor evita traumatismele (injecţii intramusculare, transporturi şi examinări obositoare, expuneri la soare etc.).

Dacă apar paraliziile, este obligatoriu repausul absolut la pat în primele 10-14 zile de la instalarea paraliziilor, permiţându-se numai schimbări uşoare de poziţie şi mobilizări pasive la 4 ore.

După apariţia paraliziilor, segmentele afectate trebuie sprijinite în poziţiile anatomice, între perne (nu se folosesc aţele rigide).

Dieta trebuie să asigure necesarul de lichide, de calorii, de minerale şi de vitamine.

Antibioticele, administrate numai pe cale orală sau intravenos, sunt indicate numai în caz de complicaţii (suprainfecţii).

Poliomielita (paralizia infantila). Prevenire

Profilaxia poliomielitei (paraliziei infantile) constă în vaccinarea cu vaccinul cu virus viu atenuat, care conţine toate cele 3 tipuri ale virusului poliomielitic.

Vaccinul se administrează oral.

În ţara noastră prima vaccinare a copiilor începe la vârsta de 6 săptămâni, cu 2 doze la interval de 6-9 săptămâni una de cealaltă.

După un interval de 8-16 luni de la prima vaccinare se face revaccinarea I, iar după aproximativ 5 ani de la revaccinarea I se face revaccinarea II (practic în clasa I elementară).

În afară de programul de imunizare activă, se mai recomandă depistarea şi izolarea bolnavilor în spital, evitarea aglomeraţiilor în perioadele de epidemie, consumarea laptelui şi apei numai după ce au fost fierte etc.

Sursa: ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand);

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.