Nodulii Heberden. Simptome si tratament
Nodulii Heberden (mâna artrozică) sunt artroze interfalangiene distale ale mâinilor.
Aceste artroze localizate la nivelul articulaţiilor mici ale mâinii, poartă numele lui Heberden, care le-a descris.
Nodulii Heberden pot fi întâlniţi la peste o treime din persoanele trecute de 80 de ani, femeile fiind mai des afectate decât bărbaţii (raport 10/1).
În producerea acestei suferinţe, ereditatea pare să joace un rol important.
Nodulii Heberden. Simptome
Simptome. Boala debutează insidios în jurul vârstei de 45 de ani.
Debutul bolii se traduce prin apariţia unor noduli la nivelul articulaţiei interfalangiene distale a mediusului sau indexului, ulterior şi a inelarului, mai rar a auricularului şi aproape niciodată a policelui (degetul mare).
Nodulii Heberden apar simetric şi sunt constituiţi din nişte umflături de mărimea unui bob de mazăre, situate pe faţa dorsală a articulaţiei interfalangiene distale.
Aceşti noduli sunt duri, de consistenţă osoasă, de obicei nedureroşi.
Articulaţia interfalangiană este într-o oarecare măsură deformată.
Uneori nodulii Heberden sunt supărători la puţin timp după apariţie, în special la femeile care au vârsta menopauzei, bolnavii acuzând amorţeli şi furnicături în vârful degetelor.
Trebuie spus bolnavilor că odată apăruţi, nodulii Heberden nu mai dispar niciodată, dar evoluţia bolii este favorabilă, nodulii devenind cu timpul nedureroşi (în mod spontan).
Examenul radiologie al mâinilor evidenţiază îngustarea spaţiului articular şi prezenţa osteofitelor.
Nodulii Heberden. Tratament
De obicei nodulii Heberden nu necesită tratament.
Dacă durerile sunt supărătoare, se poate recurge la fizioterapie (împachetări cu parafină) sau la doze mici din medicamentele antialgice şi antiinflamatorii (aspirină, brufen, indometacin etc.).
Se recomandă bolnavului să evite surmenajul articular (de exemplu activitatea dactilografelor), traumatismele, expunerea la frig.
Sursa: ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand);
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!