nanism – definiție

Nanism (sau piticism) –  Condiție patologică având drept caracteristică o tulburare a creșterii somatice, din care cauză statura și greuta­tea corporală, în anumite limite, sunt redu­se în raport cu valorile medii stabilite pe criteriul rasei, al vârstei și al sexului.

Vorbim de infantilism sexual când ală­turi de insuficienta dezvoltare a staturii și a greutății apare și lipsa acelor caractere diferențiate (somatice, sexuale și psihice) proprii vârstei mature. Termenul este folo­sit cu accepții relativ diferite în funcție de diferitele clasificări existente. Practic, este considerat pitic un individ a cărui înălți­me nu depășește 110-130 cm la vârsta de 25 de ani, când creșterea staturii individu­lui este completă.

Nanismul cu dezvoltare armonioasă (nanism hipofizar) este acea condiție a unei insuficiente dezvoltări a staturii, dar care menține părțile corpului perfect proporționate; nanismul cu dezvol­tare nearmonioasă este acea condiție în care, alături de defectul staturii, apare și o lipsă de armonie a proporțiilor diferitelor părți ale corpului.

Nanismul secundar este consecința unor boli care compromit dife­rit procesele de creștere. Drept cauză pot fi bolile endocrine, și dintre acestea cele mai importante sunt bolile hipofizei, care duc la o secreție insuficientă a hormonu­lui somatotrop (nanism hipofizar); în aces­te cazuri nanismului i se pot asocia alte semne de hipopituitarism. Această formă de nanism poate fi tratată prin adminis­trare terapeutică de hormoni de creștere, dar tratamentul trebuie efectuat înainte de începutul pubertății, moment în care cartilajele de creștere se închid sub acți­unea hormonilor sexuali, începând stag­narea creșterii staturale. Nanismul poate depinde, în cazuri mai rare, de alte boli endocrine, cum ar fi hipotiroidismul, hipergenitalismul, sindromul Turner.

Alte forme de nanism se observă în ca­zul bolilor scheletului, în special în acondroplazie, care comportă o proliferare neadecvată a cartilajelor de creștere ale oaselor lungi.

Nanismul poate avea drept cauză și unele boli metabolice congenita­le, malnutriție, deficiente vitaminice (înde­osebi rahitism), boli infecțioase cronice, boli renale, leziuni cerebrale.

O formă ge­netică este nanismul Laron, care din punct de vedere fenotipic nu poate fi deosebit de nanismul hipofizar, dar este caracterizat de prezenta hormonilor creșterii la nivel ridicat.

Nanismul intervine și în cazul progeriei, boală infantilă rară, cu etiopatologie necunoscută, caracterizată de senilitate precoce cu caracter progresiv.

Nanismul este definit esențial dacă tul­burarea creșterii apare ca manifestare primitivă, fără a fi asociată unor procese patologice sau unor boli cunoscute.

Na­nismul poate fi și o caracteristică proprie unor rase (nanism rasial), ca în cazul pig­meilor negritos, al boșimanilor, al laponi­lor; în aceste situații nu este vorba despre o condijie patologică, întrucât statura scundă nu este însoțită de nici o altă tul­burare funcțională.

Sursa: ,,Dicționar medical ilustrat de la A la Z”, editura LITERA. Dicționarul se poate achiziționa de aici: link-5.