Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară). Cauze, simptome, tratament

Mononucleoza reprezintă creștere anormală a numărului de celule mononucleare (monocite și limfocite) în sângele circulant. Se manifestă în cursul multor boli și în special în cazul monucleozei infecțioase.

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară)

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară) este o boală contagioasă, acută, caracterizată de febră, angină, limfoadenopatie, creștere în volum a splinei.

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară). Cauze

Agentul etiologic este virusul Epstein-Barr (EBV), virus cu ADN aparținând famili­ei de virusuri herpetice. Modalitatea de răspândire este încă puțin cunoscută: re­zervorul infecției este omul bolnav care elimină virusul împreună cu saliva chiar și la mult timp după vindecare. Virusul este puțin răspândit: mononucleoza infecțioasă se manifestă deseori izolat sau în epidemii familiale și școlare foarte restrânse. Conta­giunea nu este foarte ridicată; se petrece pe cale directă oro-faringiană și este nevo­ie de contacte prelungite. Este răspândită îndeosebi la copii de peste 3 ani, în adoles­cență sau la vârstă adultă (în școli, colegii și cazărmi). Cercetări epidemiologice au demonstrat că numai circa 25% din copiii de vârstă școlară prezintă anticorpi împo­triva virusului, în timp ce sunt seropozitivi (au fost infectați de virus în mod inaparent sau au depășit stadiul de boală evidentă clinic) circa 50% din adolescenți și majori­tatea adulților. Deseori, în copilărie boala decurge asimptomatic, în timp ce, în ge­neral, la tineri și adulți se manifestă cu un tablou clinic tipic. Infecția lasă o imunitate permanentă, dar virusul persistă mult timp în organism. Virusul mononucleozei atacă electiv limfocitele B care sunt modificate.

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară). Simptome

După o perioadă de incubație de 1-3 săp­tămâni, mononucleoza infecțioasă debutează insidios cu stare subfebrilă, însoțită de transpirație și frisoa­ne, dureri de cap, oboseală. Ulterior apar febră mare, dureri musculare, stare de disconfort, cefalee. În același timp apar o tumefacție a glandelor limfatice ale gâtu­lui și eventual în alte sedii (subaxilar, in­ghinal) și o inflamație a amigdalelor și a faringelui, care se prezintă roșu și tumefiat. Se instalează aproape întotdeauna o faringită, ce poate fi sau un simplu eritem, sau o faringită pseudomembranoasă. Pe amigdale apare o patină albicioasă (angină) care face dificilă și dureroasă deglutiția mâncă­rurilor solide (disfagie); pe palat și pe mu­coasa cavității bucale apar mici ulcerații dureroase sau hemoragii punctiforme.

Splina și ficatul pot crește moderat în volum, mai ales la copii, ca expresie a suferinței hepatice confirmate de o trecă­toare creștere a transaminazelor și de o ușoară creștere a bilirubinemiei, care va duce la apariția unui ușor icter al scleroticei. La 10-15% din cazurile cu mononucleoză infecțioasă este prezent un exantem maculo-papulos. Boala se poate prezenta și cu tablou clinic diferit, fapt ce face dificilă diagnosticarea. De obicei evoluția bolii durează circa 10 zile, în timp ce ganglionii limfatici rămân tumefiați 2-3 săptămâni. La copii, tabloul clinic este mai atenuat, febra este mică și semnele cli­nice sunt reduse.

In majoritatea cazurilor, mononucleoza infecțioasă are o evo­luție benignă. Sunt destul de frecvente însă recidivele sau recrudescența simpto­matologiei. Complicațiile cele mai de te­mut, căci pot duce la moarte, sunt ruptura splinei, afectarea sistemului nervos central cu paralizie respiratorie, edemul faringelui sau al laringelui.

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară). Diagnostic

Examenele de laborator demonstrează creșterea VSH-ului și a numărului de glo­bule albe (leucocitoză) în grade diferite (de obicei între 10000 și 20000 de globule albe/mm³) cu alterări ale formulei leucocitare: scădere a neutrofilelor, creștere a limfocitelor și a monocitelor (până la 50- 60%) și prezența în circulație de limfocite atipice (10-20%). Se poate avea certitudi­nea serologică prin testul Paul-Bunnel-Davidsohn, care relevă prezența de anticorpi heterofili aglutinanți față de hematiile de oaie, care nu apar foarte precoce; de ase­menea, certitudinea existenței mononucleozei infecțioase se poate obține prin cercetarea anticorpilor de tip IgM (ce s-au format împotriva antigenei capsidice a vi­rusului) deja prezențiîn faza acută inițială.

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară). Tratament

Tratamentul mononucleozei infecțioase este simptomatic, cu repaus la pat, antipiretice, mâncare ușoară și nu foarte cal­dă, în faza de angină. Administrarea de antibiotice este inutilă, fiind vorba de o infecție virală. În cazurile grave se recurge la administrare de cortizon; în caz de angi­nă cu disfagie gravă și stare de prostrație a copilului este indicată o terapie scurtă (2-3 zile) cu steroizi. Este obligatorie rapor­tarea cazului, însă nu se impune izolarea.

Este indicată sterilizarea materialului folo­sit de bolnavi și trebuie evitat contactul cu ei. Nu există vaccinuri, iar imunoglobulinele standard s-au demonstrat puțin eficiente. Mononucleoza infecțioasă este considerată complet inofensivă, dar nu creează o imunitate marcată.

Mononucleoza infecțioasă (febra glandulară). Prevenire

Prevenirea mononucleozei infecțioase este practic imposibilă. În marea majoritate a cazurilor, infec­ția se declanșează în copilărie și are o evoluție asimptomatică sau pauci- simptomatică. Din această cauză, de obicei, nu se poate ști dacă un copil are mononucleoză și dacă este conta­gios. La adolescenți, boala este deseori simptomatică, dar evitarea persoanelor bolnave este complet inutilă, având în vedere că, dacă boala a fost contrac­tată la o vârstă fragedă, fără a se avea cunoștință de acest lucru, există anti­corpii protectori. Singurul sistem pen­tru a afla dacă suntem protejați față de boala este efectuarea unui test rapid. Mononucleosis test (căutare a anticor­pilor heterofili care în mod total necaracteristic apar la 95% din cazurile de infecție). Dacă testul e negativ, singura prevenție de bun-simț este evitarea per­soanelor cu boala în evoluție.

Sursa: ,,Dicționar medical ilustrat de la A la Z”, editura LITERA. Dicționarul se poate achiziționa de aici: link-5.