Litiaza biliară. Cauze, simptome, evoluție, tratament
Prin litiază biliară se înţelege formarea de calculi în căile biliare şi în marea majoritate a cazurilor în vezicula biliară.
Deşi prezenţa calculilor în vezica biliară este un fenomen frecvent, numai o parte dintre persoanele cu calculi în vezicula biliară prezintă semne manifeste de boală.
Restul sunt aşa-zişii „purtători” de calculi, care vor fi descoperiţi la examenul radiologic. .
Boala este relativ frecventă, incidenţa fiind mai mare la femei decât la bărbaţi (raport 4/1).
Chiar dacă este mai frecventă la vârstnici, litiaza biliară poate fi găsită la orice vârstă, chiar şi la copii.
La femei frecvenţa bolii este de 5% în a treia decadă de viaţă şi de peste 30% în a şaptea decadă de viaţă.
În majoritatea cazurilor, calculii sunt fonnaţi din mai multe substanţe: colesterol, bilirubinat de calciu, carbonat de calciu etc. şi numai foarte puţini calculi sunt puri, adică formaţi dintr-o singură substanţă.
Femeile fac mai frecvent calculi de colesterol.
Litiaza biliară: cauze
Dereglarea în bilă a raportului dintre colesterol şi acizii biliari (exces de colesterol şi deficit de acizi biliari) favorizează precipitarea colesterolului în bilă (favorizează litogeneza).
Alţi factori care pot avea rol în apariţia litiazei biliare sunt: rasa (incidenţa calculilor este mai mare la rasa albă); vârsta şi sexul (incidenţa calculilor creşte odată cu vârsta şi este mai mare la femei)\ factorul genetic (incidenţa crescută – peste 50% – a litiazei biliare la femeile din unele triburi de indieni din SUA sau raritatea bolii în India); alimentaţia (exces de grăsimi animale şi de glucide rafinate); unele boli de nutriţie, ca diabetul zaharat şi obezitatea, care favorizează formarea calculilor prin excreţia hepatică excesivă de colesterol; unele medicamente (anticoncepţionale orale) etc.
Litiaza biliară: simptome
Aproximativ 60-90% din cazurile de litiază veziculară sunt asimptomatice, latente (nu-şi manifestă prezenţa), boala fiind descoperită accidental cu ocazia unei ecografii abdominale.
O mare parte din bolnavii cu litiază veziculară prezintă manifestări dispeptice de tip biliar: intoleranţă la grăsimi, gust amar, mai ales dimineaţa la sculare, dureri epigastrice, jenă dureroasă în hipocondrul drept, balonare, eructaţii (râgâieli), greţuri, vărsături.
În evoluţie pot să apară mici crize dureroase în hipocondrul drept şi epigastru, care se repetă 2-3 zile, survenind la câteva săptămâni sau luni, pe fondul unor tulburări dispeptice sau de acalmie.
Simptomul cel mai caracteristi al litiazei biliare este însă colica biliară, datorită migraţiunii unui calcul mai mic în cistic şi în coledoc.
Durerea este de intensitate foarte mare, localizată în epigastru şi/sau în hipocondrul drept, iradiază în spate, la vârful omoplatului drept, umărul drept şi hemitoracele drept (la bază).
Intensitatea durerii atinge, de obice, maximul în 30-60 minute şi cedează în 3-4 ore după administratea unui antialgic; rareori colica încetează spontan.
Colica biliară survine frecvent noaptea, la 3-6 ore după un abuz alimentar: grăsimi (mai ales prăjite), rântaşuri, ouă, frişca sau după trepidaţii: mers cu căruţa, motocicleta, bicicleta etc.
Colica biliară se asociază cu greţuri, vărsături, stare de agitaţie, febră, subicter trecător.
La femei colica biliară apare mai ales imediat înaintea menstruaţiei sau coincide cu aceasta.
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
Litiaza biliară: evoluție
Evoluţia litiazei biliare este în general imprevizibilă.
Unele cazuri pot rămâne latente toată viaţa, pe când în alte cazuri pot să apară numeroase colici.
O colică biliară nu este de obicei periculoasă, dar repetarea colicilor sporeşte riscul complicaţiilor.
Litiaza biliară: complicații
Printre complicațiile litiazei biliare se numara: colecistita cronică, colecistita acută (este o complicaţie severă), litiaza coledociană, cancerul veziculei biliare (după unii autori 90% din totalul cancerelor colecistului apar pe o veziculă litiazică) etc.
Litiaza biliară: tratament
Referitor la tratamentul in caz de litiază biliară, în colica biliară, în primele 2-4 ore repausul la pat sub observaţie medicală este obligatoriu.
Durerea va fi combătută cu antispastice (papaverină, scobutil, No-spa) şi antialgice (algocalmin), iar greţurile şi vărsăturile se combat prin administrarea de antiemetice (torecan, metoclopramid).
Medicaţia antispastică se continuă încă 2-3 săptămâni după colică.
Tratamentul chirurgical este indicat în litiaza coledociană, în colicile biliare frecvente, când se asociază complicaţiile de tipul colecistitei acute, gangrenei şi perforaţiei veziculare etc.
Citește mai multe despre sănătate: CLICK AICI.
Regim alimentar în litiaza biliara
După remiterea colicii biliare, pentru evitarea perioadelor dureroase, trebuie respectat un regim alimentar de cruţare biliară, cu mese fracţionate (câte 4-5 pe zi), la ore regulate şi în cantitate potrivită.
Vor fi evitate grăsimile prăjite, rântaşurile, sosurile grase, ouăle, frişca, ciocolata, carnea grasă de porc, slănina, maionezele, legumele uscate (fasole, mazăre), alimentele conservate, brânzeturile fermentate, condimentele, alcoolul etc.
De asemenea, se reduc grăsimile din alimentaţie, în special cele de origine animală.
Dieta în litiaza biliară trebuie să conţină o cantitate suficientă de proteine şi de glucide, fructe şi legume (combat constipaţia).
În afara perioadelor dureroase, sunt indicate apele minerale din staţiunile Slănic-Moldova, Sângiorz, Olăneşti, Govora.
Sursa: ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!