Hemoragiile

Hemoragie înseamnă scurgerea sângelui în afara vaselor sanguine, din cauza rănirii acestora.

După felul vasului rănit, hemoragia poate fi arterială, venoasă, capila­ră sau mixtă.

Hemoragia arterială se recunoaște prin faptul că sângele are culoarea roșu-deschis și țâșnește cu putere în jeturi ritmate de contracțiile inimii, ce­ea ce duce la pierderi mari de sânge într-un scurt interval de timp.

Hemoragia venoasă se recunoaște prin faptul că sângele are culoarea roșu-închis și se scurge fără presiune, în flux continuu.

Hemoragia capilară, datorată rănirii vaselor mici ale pielii (capilare) es­te mai neînsemnată cantitativ și de obicei ușor de oprit.

Dacă sângele se scurge în afara organismului, se numește hemoragie externă. Hemoragia se observă imediat, ceea ce permite luarea de măsuri urgente pentru oprirea ei.

Dacă sângele se scurge în interiorul organismului (în cutia craniană, în cavitatea toracică, în cavitatea abdominală sau într-un organ cavitar, pre­cum stomacul, intestinul, vezica urinară sau în articulații, sau infiltrează țe­suturile unui organ intern etc.), se numește hemoragie interna.

Dacă se produce într-un organ care comunică cu exteriorul, hemoragia se exteriorizează, sângele evacuându-se prin vărsături, scaune sau o dată cu urina. Hemoragia din stomac care se exteriorizează prin vărsături se nu­mește hematemeză și melenă dacă sângele se evacuează prin scaun. Sân­gele care se evacuează prin vărsături poate fi roșu deschis – sânge proas­păt – sau de aspectul zațului de cafea, în timp ce sângele din melenă are o culoare neagră ca păcura, deoarece se digeră până ajunge să fie eliminat prin scaun.

Hemoragia în rinichi sau căile urinare se exteriorizează prin urină (hematurie).

După cantitatea sângelui pierdut, hemoragiile pot fi mici, mijlocii, mari (grave) și mortale.

Cantitatea de sânge din organism reprezintă aproximativ 6 până la 8% din greutatea corpului, ceea ce pentru un om adult înseamnă aproximativ 5 l de sânge. Inima pompează în circulația arterială sângele oxigenat. Ori­ce perturbare în circulația sângelui se traduce prin diminuarea cantitativă sau absența oxigenului în țesuturi. Una dintre perturbări este provocată de pierderea unei cantități de sânge circulant.

Pierderea unei cantități care reprezintă 8-10% din masa totală a sânge­lui circulant (aproximativ 400-500 g. sânge) este considerată hemoragie mică.

În hemoragiile mijlocii se pierde 30% din sângele circulant (aproxima­tiv 500-1500 g. sânge).

În hemoragiile mici și mijlocii pierderea de masă sanguină și eritrocite nu se resimte prea puternic, pentru că intervin mecanisme complexe care adaptează organismul (vasoconstricție, accelerarea bătăilor inimii, mobili­zarea sângelui de rezervă depozitat în ficat, splină, mușchi etc.).

În hemoragiile grave, pierderea întrece 30% din masa totală a sângelui circulant (peste 1500-2000 g.). Hemoragiile grave au altă evoluție, din ca­uza faptului că mecanismele de compensare ale organismului sunt insufi­ciente. Fără un tratament medical susținut, ele se termină adesea cu moar­tea. O pierdere care depășește 50% din masa sanguină totală este conside­rată mortală.

Este importantă și viteza pierderii de sânge, o hemoragie rapidă putând fi mortală chiar în cantități mici, deoarece poate provoca tulburări grave, din cauză că organele nu sunt hrănite suficient, primul organ care suferă fiind creierul. De aceea omul are amețeli și simte nevoia să se culce (în această poziție sângele circulă mai ușor către cap și creierul este mai bine oxigenat).

În hemoragiile grave, masa sângelui circulant scade într-o măsură atât de însemnată, încât circulația nu mai este capabilă să asigure iriga­ția sanguină a țesuturilor, cel mai sensibil la lipsa de oxigen fiind sis­temul nervos.

Recunoașterea unei hemoragii externe este ușoară, deoarece sângele se scurge în afară.

În hemoragiile interne, în care nu avem posibilitatea să vedem sângele, ne conducem după alte semne, care se întâlnesc de altfel și în hemoragi­ile externe. Toate hemoragiile interne mai importante au semne generale comune. Bolnavul este palid. Scăderea masei sanguine și a numărului de globule roșii, duce la o proastă irigare cu sânge a creierului, care se mani­festă prin amețeli, vâjâieli în urechi. Dacă anemia se accentuează, respira­ția devine superficială, numărul de respirații crește ca și numărul de bătăi ale inimii, pulsul este frecvent (100-140 pe minut) și din ce în ce mai slab, tensiunea arterială scade treptat, întâi maxima, apoi minima. Accelerarea pulsului se datorează faptului că inima este obligată să bată mai des pentru a putea trimite în corp mai repede sângele care a mai rămas în circulație.

Când tensiunea arterială maximă scade sub 8 sau 7 cm. Hg. (ceea ce de­notă o scădere a volumului sanguin cu mai mult de 30%), situația bolnavu­lui este gravă, starea în care se găsește purtând numele de șoc hemoragie. Bolnavul este palid, apatic, cu tegumente reci acoperite de transpirații, pul­sul este rapid și slab, este chinuit de sete.

Pentru a conserva căldura corpului, bolnavul va fi acoperit cu pături, în­călzit cu sticle cu apă călduță la mâini și picioare și transportat de urgență la spital.

Pentru oprirea hemoragiei se efectuează hemostază. Hemostaza poate fi spontană (când hemoragia se oprește singură), provizorie (obținută prin compresiune digitală, prin aplicarea garoului sau a unui pansament compresiv) și definitivă (care se efectuează de medic în spital și constă în repararea vasului lezat sau ligaturarea acestuia).

Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, de Dr. George Stan, o lucrare de mare valoare, pe care o recomand. Îți poți achiziționa această lucrare de aici: link-2.