Bolile pericardului. Pericarditele acute, pericarditele cronice
Pericarditele reprezintă afecțiuni cu caracter inflamator ale celor două foițe pericardice (viscerală și parietală).
Pericarditele pot fi acute și cronice.
Pericarditele acute
Prin pericardită acută se înțelege inflamația pericardului visceral și/sau parietal, cu sau fără exudat pericardic. Gravitatea pericarditei este condiționată de cantitatea de lichid acumulată și de viteza de acumulare a lichidului. Așa se explică faptul că uneori cantități mari de lichid sunt relativ bine tolerate, în timp ce cantități moderate, dar acumulate brusc, pot antrena tulburări grave, amenințând viața bolnavului.
Pericarditele acute pot fi fibrinoase (sau uscate) sau exudative (cu lichid).
Etiologie. În ultimii ani a scăzut incidența pericarditelor reumatismale, tuberculoase și bacteriene, dar a crescut incidența pericarditelor virale, neoplazice etc. Au fost descrise noi tipuri etiologice, ca pericardita medicamentoasă (hidrazidă, procainamidă) și după intervenții chirurgicale pe cord.
Simplome. Durerea, variabilă ca intensitate, localizată în zona precordială, se accentuează în inspirație profundă, la mișcări și dispare sau se atenuează în poziție șezândă. Dispneea este condiționată de volumul de lichid acumulat în pericard. Este intensă când revărsatul este abundent sau se acumulează foarte rapid. Dispneea este determinată de compresiunea mecanică a plămânilor și bronhiilor. Pentru atenuarea dispneei, bolnavul ia poziția genu-pectorală („semnul rugăciunii mahomedane”).
Evoluția pericarditelor acute este condiționată de boala cauzală, de precocitatea diagnosticului și de tratamentul aplicat. Pericarditele neoplazice și cele uremice au un prognostic grav.
Tratamentul pericarditelor acute se face în spital.
Pericarditele cronice
Inflamațiile cronice ale pericardului pot duce la îngroșarea fibroasă a acestuia și la producerea de aderențe intra- și extrapericardice.
Se descriu două forme de pericardită: pericardita cronică constrictivă și pericardita cronică adezivă neconstrictivă.
Pericardita cronică constrictivă apare de obicei în urma cronicizării pericarditelor acute. Sindromul constrictiv este dat de îngroșarea fibroasă a pericardului, care, comprimând cordul, împiedică umplerea sa în diastolă. Deci datorită îngroșării pericardului și neextensibilității sale, umplerea inimii în diastolă se face defectuos, ducând la insuficiență cardiacă.
Simptome: dispnee de efort, turgescența jugularelor, hepatomegalie, ascită, edeme ale membrelor inferioare etc.
Evoluție. În formele cu evoluție rapidă, durata de viață este de 1 -2 ani, iar în formele cu evoluție prelungită, aceasta poate fi de 10-15 ani. În cazurile neoperate, boala evoluează spre ciroză cardiacă. Tratamentul chirurgical este singurul tratament eficace. El constă din pericardectomie (rezecția pericardului fibros). Tratamentul chirurgical a modificat prognosticul sever al bolii, îndeosebi dacă este făcut din timp, până la apariția suferinței miocardice și hepatice. .
Pericardita cronică adezivă neconstrictivă se datorește dezvoltării aderențelor între pericard și țesuturile sau organele din jur.
Simptomele constau mai adesea în dureri precordiale intensificate la anumite mișcări și mai rar în semne de insuficiență cardiacă.
Evoluția este de cele mai multe ori lentă.
Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!
