Acordarea primului ajutor în caz de stop cardiac și respirator

Viata este imposibila fara oxigen. Aceasta patrunde in plamani odata cu aerul (unde se gaseste in proportie de 21%) in timpul respiratiei. De aici oxigenul este preluat de hematii (globule rosii) si transport de sangele arterial la celule, unde este folosit efectiv.

De aceea, atat oprirea miscarilor respiratorii cat si oprirea circulatiei sangelui omoara organismul prin asfixierea celulelor. Cele mai sensibile la lipsa oxigenului sunt celulele nervoase din creier, care mor dupa cateva minute de lipsa de oxigen. Pentru aceasta, oprirea respiratiei (stopul respirator) si oprirea inimii (stopul cardiac) sunt urgente maxime, salvarea victimei care nu mai respira sau nu-i mai bate inima, depinzand de interventia rapida si corecta a salvatorului.

Stopul respirator

Sunt numeroase metode cu ajutorul carora putem sa facem, in mod artificial, sa circule aerul oxigenat din atmosfera in plamani. Cea mai simpla si eficienta metoda de respiratie artificiala, este cunoscuta sub numele de respiratie „gura la gura”. Prin aceasta metoda, salvatorul incearca sa introduca aerul existent in caile sale respiratorii in plamanii victimei.

Mai intai, salvatorul trebuie sa identifice existenta stopului respirator. Pentru aceasta, el va privi cu atentie toracele victimei, observand absenta miscarilor inspiratorii si expiratorii ale toracelui (absenta miscarilor coastelor).

Indata ce a identificat stopul respirator, salvatorul va degaja calea de intrare a aerului, pentru ca aerul sa poata intra in plamani. Pentru aceasta, accidentatului culcat pe spate cu un sul sub ceafa, ii va controla cavitatea bucala cu degetul infasurat intr-o batista curata si va indeparta corpii straini care se pot afla aici: dinti rupti, proteze dentare desprinse, pamant, sange etc. Acesti corpi straini pot astupa traheea, sufocand bolnavul.

Dupa aceea, salvatorul se aseaza de o parte si de alta a capului accidentatului, introduce o mana sub ceafa acestuia, pentru a-i rasturna si mai mult capul pe spate.

In acest fel, baza limbii este indepartata de fundul gatului, deschizand larg calea de intrare a aerului in plamani. Apoi penseaza intre doua degete nasul victimei, pentru ca aerul introdus in gura victimei sa nu poata scapa prin narile acesteia, ci sa intre in totalitate in plamani. Salvatorul aflat in genunchi, se apleaca peste victima, inspira profund si, prin intermediul unei batiste sau tifon, isi aplica strans buzele pe gura victimei, insufland cu toata puterea aerul in plamanul acestuia.

Ritmul de insuflare-expirare este de 16-18 ori/ minut (adult), 20-30 ori/minut(copil), 40-60 pufuri/minut (nou-nascut) . Daca pieptul victimei se umfla, inseamna ca insuflatia a fost eficienta. Dupa insuflare salvatorul isi ridica capul pentru a face posibila iesirea aerului din plamanul bolnavului.

Respiratia „gura la nas” se face la fel, insuflarea aerului in plamani facandu-se prin nari.

Respiratia artificiala se continua pana la relurea miscarilor respiratorii spontane.

Stopul cardiac

Stopul cardiac, adica oprirea brusca a batailor inimii, se insoteste de cateva semne care trebuie cunoscute de cei care acorda primul ajutor.

Aceste semne sunt:

• bolnavul isi pierde brusc cunostinta, devine palid, apoi cianotic, cu respiratia lenta, zgomoasa;
• lipsa zgomotelor cardiace la ascultarea inimii;
• absenta pulsului la nivelul pumnului (artera radiala), la nivelul fetei laterale a gatului, de o parte si de alta a marului lui Adam (arterele carotide), sau la nivelul regiunii inghinale (arterele femurale);
• dilatarea pupilelor (midriaza).

Lipsa pulsului la aceste artere indica oprirea inimii.

Cauzele stopului cardiac sunt multiple: hemoragiile masive, emboliile pulmonare masive, cardiopatiile ischemice, accidente vasculare cerebrale etc.

Inima este asezata in torace, intre stern si coloana vertebrala, iar pe alaturi este marginita de plamani.

Acordarea primului ajutor in stopul cardiac consta in efectuarea masajului cardiac extern si anume, vom apasa ritmic, cu putere, toracele in dreptul inimii. In acest fel realizam in acelasi timp doua lucruri: pe de o parte, prin comprimarea ritmica a inimii expulzand din interiorul ei continutul de sange stagnant care este astfel aruncat in circulatia generala, iar pe de alta parte, aceeasi apasare ritmica realizeaza un masaj al peretelui cardiac, masaj care excita zonele reflexogene care controleaza contractiile spontane ale inimii. Apasarea trebuie exercitata spre baza sternului, in partea sa stanga si trebuie sa fie suficient de puternica pentru a infunda cutia toracica cu 4-5 cm (adult), 2-3 cm (copil), 1-2 cm (nou-nascut) , chiar cu riscul producerii unor facturi de coasta.

Pentru aceasta salvatorul culca victima pe spate, pe un plan dur. Salvatorul se aseaza de o parte si de alta a pieptului bolnavului si procedeaza astfel: isi aplica palma unei maini peste care suprapune palma celeilalte maini, in regiunea amintita si se lasa cu greutatea corpului pe pieptul accidentatului, in ritmul de 60 apasari/minut (adult).

In ceea ce priveste masajul cardiac extern la copil si nou-nascut, acesta se realizeaza cu o singura mana la copil, respectiv cu doua degete la nou-nascut. Frecventa este de 100 apasari/minut la copil, 120 apasari/minut la nou-nascut.

Eficacitatea masajului se controleaza de alta persoana, prin luarea pulsului la arterele carotide sau femurale. Masajul cardiac extern trebuie executat pana la reluarea batailor inimii, ceea ce poate insemna uneori si o ora. De aceea este bine ca manevra sa fie executata succesiv, prin rotatie, de mai multi salvatori.

Recolorarea pielii, reaparitia pulsului periferic, micsorarea pupilelor, sunt semne ale eficacitatii masajului cardiac.

Citește și articolul:  Tehnici de acordare a primului ajutor în cazul plăgilor (rănilor)

Sursă inspirație:  „Teologie și medicina pentru familie” de Dr. Goerge Stan