Tensiunea intraoculară. Glaucomul

Umoarea apoasă, lichid transparent produs de procesele ciliare, exerci­tă asupra pereților globului ocular o presiune sau tensiune, numită tensiu­ne intraoculară.

Cristalinul, prin poziția sa, subîmparte cavitatea globu­lui ocular într-o cameră anterioară, în care se află umoarea apoasă și o ca­meră posterioară în care se găsește corpul vitros. Camera anterioară este cuprinsă între cristalin și cornee și prin iris este subîmpărțită în două com­partimente, care comunică între ele prin pupilă. Secretată în partea came­rei anterioare dintre iris și cristalin, umoarea apoasă trece prin pupilă în compartimentul anterior, dintre iris și cornee și apoi se varsă în sistemul venos al globului ocular.

Tensiunea intraoculară normală este de aproximativ 20 mm. Hg., cu va­riații individuale care pot avea valori de 5 mm. Hg. în plus sau minus.

Creșterea tensiunii intraoculare peste 24 mm. Hg. constituie sindromul de hipertensiune oculară, iar scăderea ei sub 14 mm. Hg. constituie sin­dromul de hipotensiune oculară.

Dacă apar dificultăți în circulația umorii apoase, tensiunea oculară crește.

Glaucomul reprezintă un grup de boli care au trăsături comune: presi­unea intraoculară crescută, atrofia capului nervului optic (papila nervului optic) cauzând scăderea vederii, pierderea de câmp vizual. Aproximativ 3-4% din populația de peste 40 de ani suferă de glaucom, care constituie una dintre cauzele cele mai frecvente de orbire la adulți.

Etiologic se deosebesc două forme de glaucom:

–        glaucomul primitiv de cauze necunoscute, la care tensiunea apare pe un ochi indemn de orice afecțiune preexistentă;

–        glaucomul secundar cu cauze cunoscute, la care tensiunea oculară crescută apare ca o complicație a unei afecțiuni oculare sau extraoculare.

După aspectul clinic și după evoluția sa, glaucomul primitiv (sau pri­mar) se împarte în:

–        glaucomul cronic simplu sau cu unghi deschis;

–        glaucomul congestiv sau cu unghi închis.

Glaucomul cronic simplu se întâlnește în general după vârsta de 55-60 de ani, afectând ambele sexe. Boala este, cel mai frecvent, bilaterală, dar poate fi și unilaterală.

Glaucomul cronic simplu este o boală cu evoluție lent progresivă și nedureroasă, care se manifestă printr-o creștere lentă a tensiunii intraoculare care determină atrofia nervului optic și tulburări funcționale (deficitul ve­derii centrale și periferice). Deoarece acuitatea vizuală este păstrată până în stadii avansate și pierderea de câmp vizual progresează asimptomatic, glaucomul cronic simplu este considerat ca fiind forma cea mai periculoa­să de giaucom. Boala este descoperită întâmplător, cu ocazia unei prescrip­ții de ochelari, bolnavul prezentându-se la medic pentru scăderea vederii.

Modificările câmpului vizual sunt caracteristice, ele apărând la început sub forme de mici scotoame izolate. Într-o fază mai avansată, se consta­tă o micșorare concentrică a câmpului vizual, unii bolnavi păstrând încă o bună vedere centrală.

Evoluția glaucomului cronic simplu se face lent spre orbire, prin scăde­rea treptată a vederii.

Prognosticul glaucomului cronic simplu este rezervat și este în funcție de perioada în care a fost descoperit. De aceea este important ca bolnavii de glaucom să fie descoperiți și tratați în fazele incipiente ale bolii.

Tratamentul glaucomului cronic simplu este simptomatic, urmărind ob­ținerea unei valori cât mai mici a tensiunii intraoculare. Sunt medicamente care cresc eliminarea umorii apoase (pilocarpina) sau care scad producerea umorii apoase (timolol). Acțiunea pilocarpinei (în soluție de 1-4%) durea­ză 6 ore. Se poate întrebuința și seara sub formă de unguent 2%, al cărui efect este mai durabil decât al picăturilor.

Tratamentul medicamentos în glaucomul cronic simplu se continuă atâ­ta timp cât menține tensiunea intraoculară în limite normale. Dacă nu se mai obține acest efect, se aplică tratamentul chirurgical.

Glaucomul congestiv (glaucomul cu unghi închis) survine în urma în­chiderii unghiului iridocornean.

Glaucomul congestiv este de două feluri: glaucom congestiv acut și glaucom congestiv cronic. În realitate este vorba de aceeași formă, care în­să evoluează diferit de la un anumit stadiu.

Glaucomul congestiv afectează în special femeile între 45 și 60 de ani. În evoluția glaucomului congestiv deosebim un stadiu prodromal caracterizat prin tulburări vizuale tranzitorii care durează câteva minute și apoi dispar fără urmă. Tulburările vizuale constau în: încețoșări periodice ale vederii, dureri oculare și perioculare, mai ales dimineața, vederea de cercuri colorate (curcubeu) în jurul surselor de lumină. Prodroarhele sunt produse deseori de insomnie, oboseală, enervări etc.

Stadiul prodromal poate dura luni sau ani de zile, după care glaucomul congestiv se poate manifesta sub forma glaucomului congestiv acut și a glaucomului congestiv cronic.

Glaucomul congestiv acut se manifestă printr-o criză (atac) de hiperten­siune intraoculară (tensiunea intraoculară este de peste 50 mm. Hg.). Ata­cul este determinat de aceleași cauze ca și prodroamele: stresul, insomnia, schimbarea de climă, consumul exagerat de lichide etc. Bolnavii se plâng de dureri oculare accentuate, însoțite de greață, vărsături și scăderea accen­tuată a vederii. Ele survin în special seara, în caz de oboseală, emoții.

Fiind o boală de ochi foarte gravă, bolnavul trebuie internat imediat într-o secție de oftalmologie, pentru aplicarea cât mai grabnică a trata­mentului chirurgical. Fără tratament, acuitatea vizuală se pierde treptat sau brusc.

Glaucomul congestiv cronic. De la stadiul prodromal se ajunge treptat la o stare de permanentă hipertensiune oculară, cu o valoare mai mică de­cât în atacul de glaucom congestiv.

Simptomele prodromale sunt: încețoșarea trecătoare a vederii, durere oculară și perioculară ușoară, vederea unor cercuri colorate în junii sursei de lumină. Aceste simptome reapar în momente stresante, în oboseală etc. Cu timpul se produce o scădere marcată a vederii.

Tratamentul este chirurgical.

Glaucomul infantil (hidroftalmia) poate fi congenital sau se instalează curând după naștere, în primii ani ai vieții. Boala este cunoscută sub nume­le de glaucom congenital. Tensiunea intraoculară crescută duce la dilata­rea ochiului, aflat în faza de dezvoltare, putând ajunge la dimensiuni mari (hidroftalmie).

Glaucomul congenital este o afecțiune gravă care constituie una din principalele cauze de orbire la copil. Este de două ori mai frecvent la bă­ieți decât la fete. Afecțiunea se manifestă printr-o opacifiere a corneei pe un ochi mărit de volum, scăderea treptată a acuității vizuale, dureri ocula­re, fotofobie.

Glaucomul congenital poate fi asociat cu numeroase malformații: buză de iepure, gură de lup, polidactilie etc.

Tratamentul este chirurgical.

Glaucomul secundar

Spre deosebire de glaucomul primar, în glaucomul secundar se cunoaș­te o cauză oculară sau extraoculară care determină creșterea tensiunii ocu­lare. Glaucomul secundar este de obicei unilateral și poate evolua în mod subacut sau poate evolua cronic, insidios.

Tratamentul glaucomului secundar se adresează cauzei care l-a produs.

Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, de Dr. George Stan, o lucrare de mare valoare, pe care o recomand. Îți poți achiziționa această lucrare de aici: link-2.