Acordarea primului ajutor în cazul fracturilor

Prin fractură se înțelege întreruperea traumatică a continuității unui os (ruptura osului).

Fracturile pot surveni pe un os sănătos sau pe un os bolnav (tumori sau metastaze, osteoporoză etc.), în care caz osul își pierde rezistența și fractu­ra poate să apară la traumatisme minore (o mișcare forțată etc.).

Războaiele, cutremurele, ciocnirile de trenuri, accidentele de muncă, circulație etc. produc un număr însemnat de fracturi.

Oasele au o structură care le oferă rezistență în dauna elasticității (nu se deformează). De aceea, orice traumatism care prin forța sa întrece rezis­tența unui os, duce la ruperea acestuia, la o fractură.

Cauza directă care produce fractura este traumatismul. Cauzele ajută­toare țin de vârstă, sex, ocupație, starea de sănătate. De exemplu, la copii fracturile sunt mai rare, deși traumatismele pe care le suferă sunt foarte de­se, pentru că la ei oasele sunt mult mai elastice și corpul mai ușor.

La bătrâni, fracturile sunt produse adesea de traumatisme neînsemna­te, deoarece oasele nu mai au elasticitate, iar rezistența lor este micșorată printr-un proces de rarefiere osoasă.

Cei mai mulți dintre bolnavii cu fracturi au vârsta între 30 și 40 de ani (vârsta cea mai activă).

O altă cauză ajutătoare este profesia, bărbații care lucrează în industrie, construcții, transport, mine, exploatări forestiere etc., fiind mai expuși la fracturi.

După modul în care se produc, fracturile se împart în fracturi directe (fractura se produce la locul unde acționează agentul traumatic) și fracturi indirecte (fractura se produce la distanță de locul unde acționează agentul traumatic, așa cum se întâmplă de exemplu în cazul răsucirii bruște a cor­pului cu blocarea concomitentă a piciorului pe sol, când se poate produce o fractură de coapsă).

Fracturile se mai împart în fracturi deschide și fracturi închise.

În fracturile deschise, pielea și mușchii care învelesc osul fracturat sunt tăiate sau rupte de către agentul traumatic, încât osul rupt vine în contact cu exteriorul. Pielea și mușchii pot fi perforate și dinăuntru în afară, prin­tr-un fragment de os ascuțit.

Fracturile deschise se pot infecta și pot duce la complicații grave.

În fracturile închise osul nu vine în contact cu exteriorul (pielea rămâne intactă în regiunea fracturii).

Unele fracturi sunt fără deplasare (fragmentele osului rupt rămân pe loc) sau cu deplasare (capetele de fractură se îndepărtează unul de celălalt).

în momentul producerii fracturilor, fragmentele osoase pot produce ră­niri ale mușchilor, vaselor sanguine și nervilor, cu apariția hemoragiilor grave sau paraliziilor. Ruptura osului împreună cu toate rănirile părților moi, constituie focarul de fractură.

Semnele fracturilor

Semnele după care putem recunoaște o fractură sunt: a) semne de pro­babilitate și b) semne de certitudine (semne de siguranță).

Semnele de probabilitate sunt:

• Durerea locală, care apare brusc și pe care o resimte cu mare violen­ță bolnavul. Durerea este vie și foarte accentuată în dreptul focarului de fractură;
• Deformarea locală, datorată deplasării fragmentelor din focarul de fractură și scurtarea regiunii (se poate întâlni și în luxații);
• Impotența funcțională, adică imposibilitatea folosirii membrului fracturat;
• Echimoza (vânătaia) apare la locul traumatismului fie repede, datori­tă ruperii vaselor mici superficiale în timpul traumatismului, fie a doua sau a treia zi după accident, pentru că sângelui îi trebuie timp ca să ajungă din profunzime la suprafață.

Semnele de certitudine (de siguranță) sunt:

• Mobilitatea anormală a regiunii, adică existența unei mișcări neobiș­nuite într-un loc în care în mod normal aceasta nu se găsește;
• Frecătura osoasă (sau crepitația) se datorează frecării capetelor osu­lui fracturat.

Mobilitatea osoasă anormală și frecătura osoasă se pun în evidență prin manevre speciale pe care le face numai medicul.

• Lipsa de transmitere a mișcării la distanță. De exemplu, în cazul unei fracturi de humerus, mișcarea pe care o dăm cotului nu se transmite la umăr.

Semnele arătate mai sus trebuie căutate în cazul fracturilor închise, de­oarece fracturile deschise se recunosc de cele mai multe ori cu ușurință.

Semnele după care se recunoaște o fractură trebuie căutate cu blândețe, pentru ca să nu pricinuim accidentatului suferințe de prisos și pentru a nu da naștere la complicații, care pot pune în pericol chiar viața bolnavului. De exemplu, căutatea mobilității anormale sau a frecăturii osoase poate să ducă la deschiderea fracturii, la deplasarea mai mare a fragmentelor osoa­se, la ruperea sau înțeparea unui vas de sânge important (arteră sau venă), care duce la pierderea unei cantități mari de sânge, sau la strivirea sau ru­perea unui nerv important, care duce la paralizii.

Acordarea primului ajutor în cazul fracturilor

Dacă ne aflăm în fața unei fracturi deschise, vom aplica de urgență un pansament steril, pentru a feri de infecție focarul de fractură. După aceea vom încerca să oprim hemoragia prin mijloacele arătate mai înainte. Apoi, fle că este vorba de o fractură deschisă sau de o fractură închisă, vom face de urgență imobilizarea provizorie a focarului de fractură. Imobilizarea (fi­xarea segmentului fracturat) înlătură mișcările capetelor osoase din foca­rul de fractură, atenuează suferința bolnavului, previne deplasările oaselor în timpul transportului la spital și evită complicațiile.

Imobilizarea unei fracturi se face cu ajutorul atelelor. Dacă nu avem la îndemână atele gata confecționate, imobilizarea se face cu ajutorul unor atele improvizate (scânduri, crengi, carton presat și orice alt mijloc care prin rezistența sa poate imobiliza o fractură).

Orice mijloc de imobilizare provizorie are rolul de a nu mai permite mișcări în focarul de fractură. Ca urmare, atelele se aplică de o parte și de alta a membrului fracturat și se solidarizează de acesta prin legături de fașă sau alt mijloc avut la îndemână (batistă, prosop etc.).

Imobilizarea trebuie să cuprindă obligatoriu atât articulația situată dea­supra cât și cea situată dedesuptul fracturii. De exemplu, în fractura de gambă sunt imobilizate atât genunchiul cât și glezna.

Înainte de aplicare, atelele vor fi bine învelite în vată sau în orice țesătu­ră moale, pentru a nu răni pielea regiunii peste care se aplică.

Trebuie acordată atenție fixării atelelor, deoarece o strângere exagerată poate împiedica circulația sângelui și poate provoca dureri. De aceea, seg­mentele membrului nu vor fi ascunse sub bandaj, ci vor fi lăsate la vedere (degetele mâinii sau ale piciorului), pentru că pot da relații importante des­pre starea vaselor și nervilor. Atunci când victima mișcă singură degetele, iar acestea sunt calde, înseamnă că nu s-au constituit leziuni asociate ale vaselor și nervilor.

Primul ajutor în fracturi ale cutiei craniene

Acestea pot fi situate la ni­velul bolții craniene sau la baza craniană. Ele pot fi fracturi deschise sau închise. Dacă este o fractură deschisa, vom aplica un pansament steril și vom transporta de urgență bolnavul la spital. Poziția de transport trebuie să fie cu corpul și capul aplecate pe o parte, capul fiind situat pe un plan mai jos față de restul corpului, pentru ca eventualele scurgeri de lichide, care pot veni din nas sau gură (sânge, lichid de vomă etc.) să iasă fără dificulta­te pentru bolnav și să nu fie aspirat în timpul respirației, fapt care ar putea provoca moartea victimei.

La nivelul feței, în cazul fracturii mandibulei, trebuie să vedem dacă în urma unei lovituri puternice nu au pătruns în faringe fragmente de os și dinți scoși, care, împreună cu sângele pot îneca bolnavul. În acest caz vom scoate cu degetul corpurile străine din faringe și vom întoarce bolnavul pe o parte pentru ca sângele să nu-l înece, după care îl vom transporta de ur­gență la spital.

Primul ajutor în  cazul fracturilor coloanei vertebrale

Coloana vertebrală se fracturează mai ales în regiunea cervicală și lombară. Unele fracturi interesează doar sche­letul osos al coloanei, dar în aproape jumătate din cazuri determină și le­ziuni ale măduvei spinării și dau paralizii, deoarece în interiorul coloanei vertebrale se află măduva spinării, care este extrem de sensibilă la cea mai neînsemnată apăsare.

Fractura de coloană fără paralizii se poate recunoaște după durerea într-un punct fix pe care-l putem descoperi dacă apăsăm ușor cu degetul pe șira spinării.

În cazul fracturilor coloanei cervicale, bolnavul care acuză dureri la ni­velul cefei, trebuie ferit de orice mișcare, deoarece orice mișcare în acest caz poate duce la moartea instantanee a accidentatului. De aceea, prima măsură constă în imobilizarea capului și a gâtului bolnavului între două pernițe, sau doi săculeți de nisip sau două cărămizi învelite, puse de o par­te și de alta a capului, pentru a împiedica mișcările de lateralitate. Bolnavul va fi transportat de urgență la spital pe un plan dur, și cu cele două pernițe puse de o parte și de alta a capului.

Primul ajutor în cazul fracturilor de coaste

Fracturile de coastă sunt datorate traumatismelor toracelui. Bolnavul prezintă dispnee (dificultatea de a respira), respirații superficiale, dureri de-a lungul arcurilor costale exagerate de mișcările rapiratorii și tuse. Du­rerea apare la apăsarea locului unde sunt rupte coastele.

Fracturile coastelor se imobilizează înfașurând strâns toracele în timpul expirației cu o fașă lată, după care transportăm rapid accidentatul la spital. Bolnavul este transportat în poziție semișezând

Primul ajutor în cazul fracturilor de bazin

Fracturile de bazin se produc prin căderi de la înălțime, prin surparea malurilor, prin accidente de circulație etc. În aceste fracturi sunt deseori interesate organele interne cuprinse în bazin. Accidentatul va fi așezat pe targa sau pe un plan dur și transportat de urgență la spital. Aceste cazuri nu necesită nici o imobilizare provizorie.

Primul ajutor în cazul fracturilor la membrele superioare

Fracturile membrului superior pot fi situate la nivelul brațului sau an­tebrațului.

Fracturile brațului pot fi situate fie aproape de umăr sau de cot, fie la mijlocul humerusului.

Imobilizarea fracturilor situate la nivelul brațului se face aplicând o ateIă pe fața internă a brațului de la subțioară până dincolo de cotul îndoit și altă atelă pe fața externă, care urcă cât mai sus pe umăr, și apoi, cu o fașă fixăm atelele de braț. Dacă avem la îndemână o atelă de sârmă, o vom fo­losi pe aceasta, îndoind-o deasupra umărului și în unghi drept dedesubtul cotului. În lipsa atelelor, vom imobiliza membrul superior, cu cotul îndoit, de peretele cuștii toracice.

Fracturile antebrațului pot interesa unul sau ambele oase. Imobilizarea provizorie se face cu ajutorul a două scândurcle (două atele din lemn), apli­cate pe fața anterioară și posterioară a antebrațului și strânse cu o fașă. Atelele trebuie să treacă dincolo de articulația pumnului. După aceea se îndoaie cotul și antebrațul se agață de gât cu o eșarfa (o pânza triunghiulară).

Primul ajutor în cazul fracturilor la membrele inferioare

Fracturile femurului se pot localiza în orice parte a osului. La bătrâni și femei se întâlnesc deseori fracturi ale extremității superioare a femurului, care interesează gâtul femural (se nu­mesc și fracturi de șold). Bolnavul nu poate mișca membrul inferior, iar membrul inferior interesat este mai scurt. Bolnavul va fi culcat și transpor­tat pe targa, iar imobilizarea se face cu ajutorul a două atele lungi, una ex­terioară mai lungă, care ajunge de la nivelul taliei până la călcâi, iar în par­tea interioară a membrului mai scurtă, care se întinde de la călcâi până la rădăcina coapsei. Atelele vor fi fixate cu ajutorul feșelor trecute circular în jurul întregului membru inferior și în jurul bazinului și taliei.

Fracturile situate la nivelul gambei vor fi imobilizate provizoriu cu do­uă atele de lemn aplicate lateral, intern și .extern, care vor trece de ge­nunchi și de gleznă. Pentru fracturile membrului inferior, în cazul în care nu avem atele, putem folosi ca atelă membrul sănătos, de care fixăm mem­brul fracturat prin câteva legături.

Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).