Refracția oculară. Miopia. Hipermetropia. Astigmatismul
Refracția oculară
Orice rază de lumină când trece dintr-un mediu transparent în alt mediu transparent, însă de densitate deosebită, suferă o deviație, își modifică direcția. Această proprietate se numește refracție sau refringență. Aceasta este proprietatea esențială a lentilelor. Așa se întâmplă și cu razele luminoase care, ca să ajungă pe retină, trebuie să traverseze mediile transparente ale ochiului (corneea, umoarea apoasă, cristalinul, corpul vitros). Aceste medii imprimă razei de lumină o deviere, o schimbare de direcție, care constituie starea de refracție oculară.
Mediile refringente ale ochiului: corneea, umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros, formează o lentilă biconvexă, compusă din mai multe părți, care alcătuiesc la un loc dioptrul ocular. Acest dioptru are o valoare de 60 de dioptrii, din care 45 sunt date de comee și 15 de cristalin.
Puterea de refracție a lentilelor se măsoară în dioptrii. Dioptria (D) este forța refringență care frânge razele paralele plecate de la un izvor de lumină, unindu-le în focar la distanța de 1 m. de lentilă. Deci o lentilă biconvexă de 1 D, are focarul la 1 m. Lentila de 2 D (deci de două ori mai puternică) are focarul la 1/2 m. (adică la 1/2 distanță), iar lentila de 10 D are focarul la 1/10 m. (adică la 10 cm).
Deci, cu cât lentila este mai puternică, razele sunt frânte mai tare și focarul este mai aproape de ea. Revenind la dioptrul ocular, din mediile transparente și refringente care îl alcătuiesc, numai cristalinul își poate schimba puterea de refracție față de obiectul privit, mărindu-și curbura în procesul de acomodație prin intervenția mușchiului ciliar pentru vederea de aproape. Acomodația este proprietatea pe care o are ochiul, grație aparatului său acomodativ, de a se adapta pentru vederea clară la toate distanțele. Acomodația are ca organ esențial cristalinul și ca organ motor mușchiul ciliar. Grație aparatului acomodativ, ochiul își poate modifica refringența mărind-o ca și cum și-ar adăuga o lentilă convergentă. Această mărire a refringenței este proporțională cu distanța obiectului privit de ochi. Astfel, pentru un obiect situat la 1 m., ochiul își adaugă 1 dioptrie; pentru un obiect situat la 50 cm., ochiul își adaugă 2 dioptrii; pentru un obiect situat ia 25 cm., ochiul își adaugă 4 dioptrii, iar pentru un obiect situat la 10 cm., ochiul își adaugă 10 dioptrii.
Ochiul în care razele de lumină, după ce au fost refractate de dioptrul ocular, se întâlnesc într-un focar pe retină, se numește ochi emetrop, normal din punct de vedere al refracției.
Ochiul în care focarul razelor de lumină nu se formează pe retină, se numește ochi ametrop.
Ametropiile, numite și vicii de refracție, sunt: miopia, hipermetropia și astigmatismul.
Miopia
Miopia este un viciu de refracție în care focarul razelor de lumină se formează înaintea retinei. Razele acestea prelungite formează pe retină un cerc în loc de un punct, din care cauză imaginea nu este conturată precis, ci este ștearsă, difuză.
Miopia poate fi produsă de alungirea axului antero-posterior al globului ocular, de mărirea indicelui de refracție a dioptrului ocular, sau de accentuarea curburii corneene.
În raport cu lungimea axului antero-posterior al globului ocular, se întâlnesc diferite grade de miopie: mică (până la 3 dioptrii), medie (până la 6 dioptrii), mare (peste 6 dioptrii) și forte (peste 8 dioptrii).
După modul de evoluție, se deosebesc două forme de miopie: miopia benignă și miopia malignă (miopie forte sau miopie patologică).
Miopia benignă (miopie simplă sau miopie viciu de refracție) apare în jurul vârstei de 6-7 ani, din care cauză este numită și miopia școlarilor. Are o evoluție progresivă până în jurul vârstei de 20 de ani, când devine staționară. Nu se însoțește de complicații oculare și nu depășește 6-7 dioptrii. În etiologia miopiei benigne sunt incriminați atât factorii de natură ereditară, cât și condiții de muncă necorespunzătoare (iluminat insuficient, munci migăloase de aproape etc.). Copiii cu miopie nu văd bine la distanță, dar văd bine de aproape, din care cauză au tendința de a apropia obiectele sau cărțile de ochi.
Miopia malignă (miopia forte sau miopia patologică) este prezentă de cele mai multe ori de la naștere; este congenitală, transmisibilă genetic. Evoluează progresiv toată viața și poate să atingă uneori valori de 20 până la 40 dioptrii. În această formă de miopie se produc leziuni intraoculare. Cu timpul apar complicații: hemoragii retiniene, dezlipire de retină etc.
Tratament. Corectarea miopiei se face cu ajutorul lentilelor aeriene sau al celor de contact. Este indicată prescripția precoce a ochelarilor. Se prescriu lentile sferice divergente-concave notate cu semnul minus („-”), pe care miopul le va purta permanent. Nu se recomandă lentile de contact înaintea vârstei de 10 ani.
Profilaxia miopiei constă în corecția optică a miopiei depistate. Dacă miopia progresează repede, crescând cu 2-3 D. într-un an, se suprimă complet cititul și orice lucru de aproape. Școlile vor fi iluminate corect, iar băncile vor fi adaptate taliei elevilor, pentru ca aceștia să nu se apropie prea mult de carte și caiet. De asemenea, se recomandă să nu fie copiii dați la școală înainte de 7 ani, deoarece membranele oculare nu au încă o rezistență suficientă.
Hipermetropia
Hipermetropia este un viciu de refracție în care razele de lumină care pătrund în ochi își formează focarul înapoia retinei. Imaginea poate fi adusă pe retină numai printr-un efort acomodativ, deoarece puterea de refracție a ochiului este insuficientă. La naștere copiii sunt hipermetropi de 2-3 dioptrii. Pe măsură ce copilul crește, hipermetropia se micșorează, ochiul putând deveni emetrop sau chiar miop; un număr din acești copii rămân hipermetropi toată viața, ametropia lor devenind staționară.
Hipermetropia poate fi produsă de un ax ocular antero-posterior mai scurt, de un indice de refracție mai scăzut al mediilor refringente oculare sau de o curbură corneeană mai redusă.
Hipermetropia este tulburarea de refracție cea mai răspândită.
Simptome. Hipermetropul vede tulbure, neclar. El poate vedea clar grație acomodației, dacă o are, deci dacă este tânăr, pentru că acomodația scade cu vârsta (la 70 de ani acomodația este nulă). De aceea hipermetropul tânăr vede bine departe și chiar și aproape, pe când cel în vârstă vede rău atât aproape, cât și departe. Hipermetropul, folosind în exces acomodația, atât pentru aproape, cât și pentru distanță, suferă de astenopie acomodativă (oboseală oculară). La lucrul de aproape, la citit, ochii se înroșesc, vederea se tulbură, literele dispărând pentru câtva timp, când acomodația obosind, cedează.
Tratament. Corectarea hipermetropiei se face cu lentile sferice convergente, notate cu semnul („+”).
Astigmatismul este un viciu de refracție în care razele luminoase, după ce au traversat mediile ochiului, nu se reunesc într-un focar unic pe retină, pentru că ochiul nu are în toate meridianele aceeași refracție.
Astigmatismul
Astigmatismul poate fi congenital sau dobândit, când apare după intervenții chirurgicale efectuate pe globul ocular. Astigmatismul nu are caracter progresiv, variațiile sale în cursul vieții fiind neglijabile.
Simptome. Bolnavul nu vede bine nici de departe, nici de aproape, confundă literele și obiectele, vede deformat și acuză astenopie acomodativă (oboseală oculară).
Tratament. Corectarea astigmatismului se face cu lentile cilindrice sau cu lentile cilindro-sferice, în raport cu forma clinică de astigmatism. Medicul oftalmolog este cel care va indica ochelarii necesari.
Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, de Dr. George Stan, o lucrare de mare valoare, pe care o recomand.
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!
Apreciez cu incantare articolul, fiind scris pentru accesibilitate/popularizare dar fara abateri in ceea ce priveste rigoarea (stiintifica). Pe scurt, o prezentare simplificata dar avizata, un lucru greu de indeplinit si, probabil de aceea, rar. Prin efortul folosit pentru documentare si prin grija acordata selectarii informatiilor, autorul exprima respectul pentru timpul si atentia pe care cititorul, constient, le „ofera” prin lectura. In definitiv,este vorba respectul, inclusiv cel de sine, pe care ni-l si il datoram cu totii. Felicitari, domnul Popa! Multumesc!