Infecția urinară. Cauze, prevenire, tratament

Prin infecție urinară se înțelege prezența și înmulțirea germenilor în urină, fără a se preciza dacă procesul infecțios este limitat numai la vezica urinară sau interesează și tractul ureteral și rinichiul. Deci infecția urinară este caracterizată prin existența bacteriuriei (prezență a bacteriilor în uri­nă), în timp ce la omul normal, atât urina cât și căile urinare sunt sterile din punct de vedere microbian, cu excepția porțiunii terminale a uretrei, pe suprafața căreia se găsesc germeni saprofiți.

Unul dintre examenele de laborator făcute bolnavilor cu suferințe urina­re, ca și altor grupe de bolnavi, este și urocultura (cultivarea germenilor din urina recoltată steril). Urocultura cantitativă ne permite aprecierea cantita­tivă a germenilor din urină, putând astfel să diferențiem o urocultură pozi­tivă prin contaminare (de la nivelul uretrei sau teritoriului vecin), de o uro­cultură pozitivă în cazul unei infecții urinare reale. Astfel, prezența a mai puțin de 10.000 de germeni/ml. de urină este nesemnificativă și se datorează adesea contaminării urinei, recoltării defectuoase, pe când prezența a peste 100.000 de colonii de germeni/ml. de urină este semnificativă pentru infecția urinară reală (prezența unor germeni patogeni la nivelul căilor uri­nare). Cifrele intermediare (între 10.000 și 100.000 de colonii de germeni/ ml. de urină) nu sunt concludente, fiind necesară repetarea uroculturii.

Recoltarea urinii pentru urocultură se face după ce mai întâi s-a efectu­at toaleta vulvei și vestibulului vulvar la femeie, sau glandului și meatului urinar, la bărbat. Recoltarea urinei se face într-o eprubetă sterilă, din mij­locul jetului, prima parte a jetului având rolul de a spăla mecanic uretra de germenii care se găsesc aici. Bolnavul nu trebuie să facă tratament cu an­tibiotice înainte de recoltarea urinei.

Infecția urinară. Cauze

Microorganismele care pot infecta țesuturile și lichidele tractului urinar sunt: colibacilul, proteus, enterococul etc. Germenii incrimi­nați frecvent în etiologia infecțiilor urinare sunt locuitori obișnuiți ai intes­tinului gros; în majoritatea cazurilor ei ajung în vezică prin uretră, meca­nism susținut și de frecvența mai mare a infecției urinare la sexul feminim, la vârsta copilăriei, prin contaminarea de la fecalele regiunii anale.

Dintre factorii favorizanți ai infecțiilor urinare amintim: sarcina, diabe­tul zaharat, litiaza renală, adenomul de prostată etc.

Infecțiile urinare sunt frecvente, ocupând locul al doilea în patologia generală, după infecțiile căilor aeriene superioare. La copil de vârstă școla­ră, infecția urinară este întâlnită la 1,2% dintre fete și numai la 0,03% din­tre băieți. Bacteriuria crește paralel cu vârsta. La femei se cunoaște frec­vența infecțiilor urinare după căsătorie (cistita „lunii de miere”) și în tim­pul sarcinii (la 2-6% dintre gravide). La vârstnici, infecțiile urinare sunt frecvente atât la femei (10%), cât și la bărbați (datorită apariției hipertrofiei de prostată și explorărilor instrumentale).

Infecțiile urinare se clasifică în: infecția urinară acută necomplicată, in­fecția urinară acută complicată, bacteriuria asimptomatică și bacteriuria cronică.

Infecția urinară acută necomplicată, întâlnită mai ales la femei, se manifestă fie prin disurie, micțiuni frecvente și durere suprapubiană. tra­ducând o infecție urinară joasă, fie prin febră, frisoane și dureri lombare, alături de simptomele de mai sus, sugerând o infecție a tractului urinar su­perior. Agentul patogen este colibacilul. Tratamentul duce la ameliorarea până la dispariție a simptomelor, odată cu sterilizarea urinei (bacteriuria poate să dispară și spontan).

Infecția urinară acută complicată, întâlnită la ambele sexe, dar mai ales la sexul masculin, se caracterizează prin prezența unei anomalii struc­turale a căilor urinare sau a unui factor local predispozant. Astfel, la băr­bații tineri sunt întâlnite malformații congenitale sau stricturi, pe când la vârstnici predomină hipertrofia de prostată și litiaza urinară.

Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale infecției urinare acute ne­complicate, dar bacteriuria este persistentă. La acești bolnavi, succesul tra­tamentului depinde atât de eficacitatea tratamentului antimicrobian, cât și de succesul intervenției chirurgicale prin care se încearcă corectarea ano­maliilor structurale existente.

Bacteriuria asimptomatică (simptomatologia urinară este absentă) poa­te fi întâlnită atât la bărbați, cât și la femei. Bărbații sunt de obicei vârst­nici și prezintă un adenom de prostată. Femeile pot fi tinere sau vârstnice. Bacteriuria asimptomatică este întâlnită la 6% din fetele și femeile tinere și la peste 30% din femeile de peste 60 de ani. La bărbați bacteriuria asimp­tomatică este practic absentă la adultul tânăr și nu apare decât într-un pro­cent de 2-3% la bărbații de peste 60 de ani. Bacteriuria asimptomatică este frecventă în timpul sarcinii. Prin urmare, în cadrul bacteriuriei asimptomatice sunt încadrați bolnavii care prezintă o bacteriurie semnificativă, fără simptomele unei infecții urinare.

Bacteriuria cronică. Un număr mare de bolnavi prezintă bacteriurie cronică, cu episoade simptomatice de infecție urinară care alternează cu perioade asimptomatice. Deoarece episoadele de acutizare pot afecta parenchinul renal, unii dintre bolnavi prezintă semne de reducere progresivă a funcției renale, devenind pielonefritici cronici.

Infecția urinară. Prevenire

Profilaxia infecțiilor urinare constă atât în evitarea explorărilor urolo­gice instrumentale, cât și a abuzului de analgezice (în special fenacetina), deoarece acestea pot produce unele leziuni renale, pe care se pot grefa in­fecțiile microbiene.

Infecția urinară. Tratament

Pentru a putea alege medicamentul cel mai eficient, este ne­cesară atat identificarea germenului cauzal prin urocultură, cât și testarea sensibilității acestuia prin antibiogramă. Principalele mijloace terape­utice sunt. sulfamidele (neoxazol, sulfametin, biseptol etc.), antibiotice­le (ampicilina, colimicina, kanamicina, gentamicina, ciprofloxacin etc.) și chimioterapicele (nitrofurantoin, negram etc.).

Infecțiile urinare acute necomplicate, aflate la primul episod, se pot re­mite spontan; totuși, de regulă, se face tratament cu sulfamide.

Infecțiile urinare acute complicate, trebuie tratate medical și chirurgical.

Bacteriuria asimptomatică trebuie tratată numai în cazul copiilor, tine­rilor și gravidelor; în cazul vârstnicilor cu funcție renală bună, tratamentul nu este necesar.

Bolnavii cu bacteriurie cronică trebuie tratați în mod obligatoriu.

Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).