Hepatita B. Cauze, evoluție și simptome

Hepatita B, mai rară la copil şi mai frecventă la adult, deşi aparent asemănătoare hepatitei A, se deosebeşte de aceasta prin modul de transmitere, prin evoluţie (în hepatita A vindecarea se obţine în mod obişnuit, fară risc de cronicizare sau stare de purtător cronic de virus, pe câtă vreme în hepatita B, vindecarea se obţine numai în 80-95% din cazuri, restul evoluând spre cronicizare), prin mortalitate (care este de 0,1-0,2% în hepatita A şi de 1-3% – adică de 10 ori mai mare – în hepatita B) etc.

Agentul cauzal al hepatitei B este virusul B.

În structura antigenică a virusului B se cunosc trei antigene, unul dintre acestea fiind antigenul de suprafaţă (Ag.HB_s) care apare în sângele celor infectaţi începând de la 2 săptămâni după inoculare şi se menţine şi în perioada de boală timp de 2-21 de săptămâni, când punerea sa în evidenţă în sânge, serveşte pentru diagnosticul hepatitei B.

Aşadar, prezenţa în sânge a virusului B se urmăreşte prin punerea în evidenţă – prin diferite metode – a antigenului HB_s.

În afară de bolnavii de hepatită B (în formă acută sau cronică), antigenul HB_s (respectivul virusul B) se găseşte şi în sângele unor persoane aparent sănătoase (purtători de virus).

Virusul B este foarte rezistent la tratarea cu alcool şi dezinfectante uzuale, dar este distrus prin fierbere în 30 de minute.

Sursa de infecţie cu hepatita B este reprezentată de om prin: bolnavii de hepatită virală acută de tip B; bolnavii cu hepatită cronică purtători de antigen HB_s, în proporţii variate (în ţara noastră, între 34 şi 56%); bolnavii cu ciroză posthepatită B; purtătorii cronici, aparent sănătoşi, de antigen HB_s etc.

Informații despre sănătate: CLICK AICI.

Produsele umane care conţin virusul B (semnalizat prin antigenul HB_s) sunt: sângele şi anumite derivate de sânge (plasmă netratată, serul de convalescent etc.), sângele menstrual, sperma, secreţia vaginală, bila, saliva.

Saliva poate servi ca vehicul pentru transmiterea virusului hepatitei B prin sărut, picături de salivă răspândite în aer, obiecte atinse cu salivă infectantă.

La purtătorii de virus, secreţiile nazofaringiene pot conţine antigenul HB_s în 43% din cazuri. Nu s-a constatat prezenţa de antigen HB_s în fecalele bolnavului.

Modul de transmitere al hepatitei B este variat.

Sângele şi anumite derivate de sânge care conţin virusul B, pot transmite hepatita B în diverse moduri: prin transfuzii, prin instrumentar medical contaminat şi sterilizat insuficient (păstrat în alcool, fiert insuficient), prin instrumente stomatologice nesterilizate, prin folosirea în comun a lamelor şi bricelor de ras, a truselor de manichiură şi pedichiură, puncţia lobilor urechii pentru portul cerceilor, tatuajul, acupunctura (practicată de personal nemedical), prin înţepături şi zgârieturi accidentale, contractate de cei care manipulează sânge sau îngrijesc un bolnav etc.

De asemenea, hepatita B se mai poate transmite prin sărut (transmiterea prin saliva încărcată cu virus) şi prin contact sexual (cu purtătorii de virus).

Este posibilă transmiterea hepatitei B de la gravidă la fat (transplacentară), riscul hepatitei pentru copii născuţi din mame cu hepatită fiind destul de mare.

În unele cazuri este posibil ca infecţia să se facă în timpul naşterii, prin rupturile vasculare ale placentei.

Extrem de rar este posibilă transmiterea aerogenă, prin stropi de sânge în aer, în centrele de hemodializă sau prin picături de salivă infectantă răspândită în aer.

Citește mai multe despre sănătate: CLICK AICI.

Perioada de incubaţie a hepatitei B variază între 60 şi 90 de zile, cu limite între 45 şi 160 de zile. Această perioadă este contagioasă, deoarece virusul apare în sânge chiar după o săptămână de la inoculare.

Perioada prodromală (preicterică) a hepatitei B este mai extinsă decât în hepatita A.

Această perioadă se instalează insidios şi durează adesea 2-3 săptămâni. În această perioadă se instalează lent o senzaţie de disconfort digestiv, indispoziţie generală, dureri articulare, mai ales nocturne şi în repaus, erupţii cutanate.

Perioada de stare (icterică) a hepatitei B începe când apare icterul.

Icterul se instalează lent şi durează mai mult decât în hepatita A. Perioada de stare este mai lungă decât în hepatita A, formele prelungite (peste 30 de zile) fiind de 3-5 ori mai frecvente decât în hepatita A. Sunt şi forme medii şi scurte, în care perioada icterică se termină în 2-4 săptămâni.

Convalescenţa hepatitei B este mai lungă. Perioada de convalescenţă şi vindecare se anunţă prin dispariţia antigenului HB_s din sânge, în timp ce anticorpii anti-HB_s pot fi detectaţi timp îndelungat.

Anticorpii anti-HB_s sunt expresia vindecării şi a instalării imunităţii durabile pentru toată viaţa.

Spre deosebire însă de hepatita A, unde vindecarea se obţine în mod obişnuit, cronicizarea fiind practic absentă, în hepatita B vindecarea se obţine numai în 85-90% din cazuri, restul rămânând cu o infecţie persistentă (hepatită cronică, uneori ciroză şi purtători cronici de virus).

Sursa: ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.