Testiculul

TesticululTesticulul (gonada masculină) este un organ pereche, situat dedesubtul penisului, între coapse, în scrot. În stare normală testiculul stâng coboară ceva mai jos ca cel drept. Testiculul are o formă ovoidă și cântărește apro­ximativ 25 g.

Scrotul se prezintă sub forma unei proeminențe voluminoase situată în­tre coapse și este împărțit printr-un perete în două cavități, câte una pentru fiecare testicul. Scrotul are rolul de a înveli și proteja testiculul, dar și de a regla temperatura optimă necesară dezvoltării și funcției testiculului.

Prin topografia sa, testiculul este cea mai accesibilă glandă endocrină. Prin inspecție și palpare pot fi culese semne de mare importanță pentru diagnostic.

Testiculele se dezvoltă în regiunea lombară a cavității abdominale a embrionului, de o parte și de alta a coloanei vertebrale. De la acest nivel, ele încep să coboare în cursul vieții intrauterine, străbătând peretele ante­rior al abdomenului în regiunea inghinală, formându-se astfel canalul in­ghinal, după care pătrund în scrot (la naștere testiculul trebuie să fie cobo­rât în scrot).

În unele cazuri, unul sau ambii testiculi nu coboară în scrot. În acest caz avem de-a face cu criptorhidie uni- sau bilaterală.

Lipsa unui testicul (monorhidie) sau lipsa ambilor testiculi (anorhidia) sunt foarte rare.

Testiculul este o glandă mixtă, alcătuită din țesut glandular exocrin și endocrin.

Țesutul glandular exocrin formează celulele sexuale masculine (sper­matozoizii), iar țesutul glandular endocrin secretă hormonul sexual mas­culin (testosteronul).

Testosteronul exercită efecte stimulatoare asupra dezvoltării caractere­lor sexuale primare (a penisului, a scrotului, a prostatei, a testiculelor etc.) și asigură dezvoltarea și menținerea caracterelor sexuale secundare mas­culine (stimulează în perioada puberală dezvoltarea mai exprimată a pilo­zității în zonele axilară, pubiană, pe piept și de-a lungul liniei albe supraombilicale, creșterea bărbii, dezvoltarea laringelui cu îngroșarea vocii, dis­tribuția grăsimii de rezervă, musculatura și scheletul sunt mai dezvoltate, toracele mai larg, bazinul mai îngust etc.).

Sperma sau lichidul seminal este un lichid opalescent sau gălbui, cu mi­ros caracteristic. Volumul spermei eliminat la o ejaculare este în medie de 2-5 ml. La bărbatul adult normal, fiecare mililitru de spermă conține între 60 și 120 milioane de spermatozoizi. Sperma normală trebuie să conțină aproximativ 80-85% spermatozoizi normali.

Când numărul de spermatozoizi se situează între 40 și 50 de milioane, avem oligospermie ușoară, medie între 20 și 30 milioane și severă sub 20 de milioane de spermatozoizi/ml. Azoospermia definește absența totală a spermatozoizilor.

Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie, de Dr. George Stan, o lucrare de mare valoare, pe care o recomand.

VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te și la următoarele gratuit:
Adresa ta de email:

Ion Bogdan Popa

Român creștin ortodox, blogger la Chibzuintza.ro, tata a trei copii, pasionat de internet, optimist, .....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *