Sistemul digestiv (aparatul digestiv, tubul digestiv)

aparatul-sistemul-tubul-digestivSistemul digestiv (aparatul digestiv), numit și tub digestiv, deoarece organele care îl for­mează se întind sub forma unui tub continuu, de calibru diferit, de la ori­ficiul bucal la anus, asigură digestia și absorbția alimentelor și eliminarea reziduurilor alimentare.

Sistemul digestiv este alcătuit din cavitatea bucală, faringe, esofag, sto­mac, intestinul subțire, intestinul gros și din glandele anexe ale tubului di­gestiv (glandele salivare, ficat și pancreas).

Peretele aparatului digestiv  (sistemului digestiv, tubului digestiv)

Peretele aparatului digestiv  (sistemului digestiv, tubului digestiv) este format pe toată întinderea sa din patru straturi: mucoasă, submucoasă, musculară și adventice sau seroasă, pentru părțile învelite de peritoneu.

Mucoasa învelește suprafața internă a tubului digestiv. Epiteliul mucoa­sei tubului digestiv dispune de o mare capacitate de regenerare, fiind re­înnoit după 4-5 zile pe întreaga sa suprafață, ceea ce îi permite o refacere rapidă a celulelor distruse sub acțiunea secreției acidopeptice și a trauma­tismelor alimentare.

Tunica musculară care asigură dinamica peretelui tubului digestiv, es­te formată din fibre musculare striate – cu contracții voluntare – la nive­lul pereților cavității bucale, faringelui până la jumătatea esofagului. In restul tubului digestiv, tunica musculară este alcătuită din fibre muscu­lare netede.

Siatemul digestiv – cavitatea bucala

Cavitatea bucală este situată sub cavitatea nazală, de care este despăr­țită de bolta palatină și vălul palatin. Cavitatea bucală comunică anterior, prin orificiul bucal, cu exteriorul, iar posterior cu faringele. Este mărginită de obraji și buze.

In cavitatea bucală se găsesc dinții și limba.

Dinții sunt fixați în alveolele dentare ale maxilarului și mandibulei. Ei sunt formați din coroană (partea vizibila a dintelui, situată în afara gingi­ei) colul (sau gâtul dintelui) și rădăcină (partea înfiptă în gingie).

In inte­riorul dintelui se află o cavitate centrală în care se adăpostește pulpa din­telui formată dintr-o bogată rețea vasculară și nervii dintelui. Dinții au rol în masticație și în vorbire (în pronunțarea unor consoane).

Totalitatea dinților formează dentiția și în dezvoltarea acesteia la om se succed două etape: dentiția de lapte și dentiția permanentă.

După rolul lor în masticație, după formă și structură, se deosebesc 4 fe­luri de dinți: incisivi sau tăietori, canini sau dinții care sfâșie, premolari și molari, care zdrobesc și macină alimentele.

Dentiția de lapte la copil apare între 6 luni și doi ani și este o dentiție temporară. Aceasta este formată din 20 de dinți (incisivi, canini și molari).

Dentiția permanentă apare prin schimbarea dinților de lapte între 7 și 13 ani, cu excepția celui de al treilea molar (măseaua de minte), care apare mai târziu (între 18 și 25 de ani).

Dentiția permanentă este formată din 32 de dinți: incisivi (8), canini (4), premolari (8) și molari (12).

Limba este un organ musculos acoperit de mucoasă și are rol în proce­sele de masticație și deglutiție, în vorbire și în perceperea gustului alimen­telor și a sensibilității de tact, cald, rece, durere.

Limba este acoperită de mucoasă, care prezintă niște ridicături numite papile linguale, în care se află mugurii gustativi, care au rol în perceperea gustului alimentelor.

Omul percepe 4 gusturi: acru, amar, dulce și sărat. Pentru ca o substanță să aibă gust, trebuie să se dizolve în apă (salivă).

Glandele salivare sunt anexate ca o salbă în jurul cavității bucale în ca­re își varsă secreția. Ele se diferențiază în glande mici și glande mari.

Glandele mici sunt situate în mucoasa buzelor, a obrajilor etc.

Glandele salivare mari, în număr de trei perechi (sublinguale, submandibulare și parotide), secretă zilnic aproximativ 1,5 litri de salivă.

Sali­va bucală este un lichid incolor, ușor opalescent; ea conține 99,5% apă și 0,5% substanțe organice și anorganice (cloruri, fosfați, carbonați, bicarbonați de Na, K, Ca și Mg).

Dintre substanțele organice prezente în salivă amintim mucina – cu rol în formarea bolului alimentar – și amilaza (ptialina), o enzimă care de­gradează o parte din amidonul ingerat, dacă acesta a fost preparat (fiert sau copt), pentru că asupra amidonului crud nu are nici o acțiune.

De ase­menea, în salivă se găsește lizozim, o substanță bactericidă (care omoară bacteriile).

Saliva deține și alte roluri, ca: prin salivă se elimină uree, creatinină, acid uric etc., și o serie de substanțe chimice toxice (săruri de mercur și plumb), precum și unele virusuri (virusul rabiei, al poliomielitei, al oreionului).

Saliva menține permanent umedă mucoasa bucolinguală (în ca­zul diminuării accentuate a secreției salivare, vorbirea devine dificilă). De asemenea, scăderea secreției salivare și uscăciunea consecutivă a mucoasei bucofaringiene, reprezintă unul dintre mecanismele care declanșează setea.

Învață să ai grijă de sănătatea ta: CLICK AICI.

Sistemul digestiv – faringele

Faringele este un organ cavitar, situat înaintea coloanei vertebrale cer­vicale, care se continuă în jos pe de o parte cu esofagul, iar pe de alta, cu laringele și traheea.

La nivelul faringelui se încrucișează calea respiratorie cu cea digestivă. Prin faringe trece aerul inspirat pentru a ajunge în laringe, trahee și bronhii și tot prin faringe trece bolul alimentar din cavitatea bucală pentru a ajunge în esofag și apoi în stomac. Trecerea alimentelor și a aerului se face succesiv, nu simultan.

Faringele comunică cu fosele nazale prin două orifieii numite choane și cu urechea medie prin trompa lui Eustachio. Aerul care din nazofaringe pătrunde prin trompa lui Eustachio în urechea medie, contribuie la egali­zarea presiunii de o parte și de alta a timpanului (din urechea medie și din conductul auditiv extern).

Sistemul digestiv – esofagul

Esofagul este situat înapoia traheii, are o lungime de 25-30 cm și se în­tinde de la faringe la stomac, cu care comunică prin orificiul numit cardia, la nivelul căruia se află sfincterul cardial.

Acest sfincter, deși slab dezvol­tat anatomic, are o importanță funcțională deosebită, deoarece împiedică refluxul conținutului gastric în esofag.

Sistemul digestiv – stomacul

Stomacul este un organ cavitar, reprezentând porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. Proiectat pe peretele anterior al abdomenului, stomacul corespunde regiunii epigastrice și hipocondrului stâng. Incepe la orificiul cardia (unde se continuă cu esofagul) și se termină la orificiul pilone, unde se continuă cu prima porțiune a intestinului subțire, numită duoden.

Exa­minat radiologie în poziție verticală, stomacul are în mod obișnuit forma literei „J” sau „în cârlig de undiță”.

Stomacul are două fețe (o față anterioară și o față posterioara) și două margini sau curburi, denumite curbura mică și curbura mare a stomacului.

Stomacul are două porțiuni: una verticală și alta orizontală. Porțiunea verticală prezintă la rândul său două părți: una superioară , denumită fun­dul stomacului (fornix) sau camera cu aer, care nu se umple cu alimente, și alta inferioară, denumită corpul stomacului.

Porțiunea orizontală este formată dintr-o parte mai dilatată, numită antru piloric și dintr-o parte de calibru mai mic, denumită canal piloric, care se termină cu orificiul piloric. 

Suprafața interna a stomacului este căptușită de mucoasă. Mucoasa gas­trică prezintă numeroase pliuri (cute) care îi măresc suprafața. Pe supra­fața mucoasei gastrice se află orificii în care se deschid glandele gastrice: glandele cardiei, glandele fundului și ale corpului stomacului și glandele pilorice.

Glandele cardiei (situate în vecinătatea cardiei) și glandele pilorice secretă mucus.

Glandele din mucoasa regiunii fundice și a corpului stomacului sunt constituite din celule principale care secretă pepsinogen, celule marginale care secretă acidul clorhidric și celule accesorii care secretă mucus. Pepsinogenul, sub influența acidului clorhidric din sucul gastric, este transfor­mat în pepsină – enzimă, care acționează asupra proteinelor, degradându-Ie parțial. Mucoasa gastrică secretă și factorul intrinsec (Castle), necesar ab­sorbției intestinale a vitaminei B12.

Mucusul secretat de celulele mucoasei regiunilor pilorică și cardială, are rolul de a apăra mucoasa gastrică de acțiuni nocive mecanice, termice, chimice, precum și de autodigestie sub acțiunea combinată a acidului clor­hidric și a pepsinei.

Tunica musculară, care asigură motilitatea stomacului, este formată din fibre musculare netede, dispuse în trei straturi concentrice: un strat extern de fibre longitudinale, un strat mijlociu de fibre circulare și un strat de fibre oblice. La nivelul pilorului, fibrele circulare dau naștere sfincterului piloric.

Inervația stomacului este realizată de fibre nervoase simpatice și parasimpatice.

Sistemul digestiv – intestinul subtire

Intestinul subțire se întinde de la pilor până la valvula illocecală, are o lungime de 4-5 metri și se cudează, formând o serie de inflexiuni, numite anse intestinale. Intestinul subțire este format din trei segmente: duoden, jejun și ileon.

Duodenul – prima parte a intestinului subțire – are o lungime de 25-30 cm și formă asemănătoare unei potcoave, în concavitatea căreia este cu­prins capul pancreasului.

Prima porțiune a duodenului, aflată lângă pilor, se numește bulbul duo­denal, care este sediul frecvent al ulcerelor duodenale.

Mucoasa duodenului prezintă două ridicături, denumite papila duode­nală mare și papila duodenală mică. În interiorul papilei duodenale mari se află un mic diverticul (ampula Vater) în care se varsă canalul coledoc și canalul pancreatic principal (canalul lui Wirsung); la vărsarea celor două canale se află un sfincter muscular neted, denumit sfincterul Oddi.

La nivelul papilei duodenale mici se deschide în duoden canalul accesor al pancreasului (canalul Santorini). Deci în duoden se varsă bila și sucul pancreatic.

Mucoasa duodenală prezintă niște cute transversale, numite plici circu­lare (valvule conivente), pe care le întâlnim și la nivelul mucoasei jejunului și ileonului. Aceste plici măresc suprafața mucoasei intestinale.

Jejunul și ileonul se întind de la duoden până la valvula ileocecală. Au lungimea de 4 m și se cudează, formând numeroase anse intestinale. Între jejun și ileon nu există o limită precisă.

Pe suprafața mucoasei, în afara plicilor circulare, se mai găsesc mici ri­dicători de 0,5-1,5 mm, numite vilozități intestinale, a căror structură este adaptată funcției de absorbție. In întreaga mucoasă intestinală există apro­ximativ 4 milioane de vilozități, ceea ce înseamnă o suprafață de absorbție enorm de mare.

Citește mai multe despre sănătate: CLICK AICI.

Sistemul digestiv – intestinul gros

În continuarea intestinului subțire, de la valvula ileocecală, se află intes­tinul gros sau colonul, care este ultima parte a tubului digestiv. Este de ca­libru mai mare decât intestinul subțire, are o lungime de aproximativ 1,70 m și este alcătuit din cec, colon și rect.

Cecul este prima porțiune a intestinului gros și are o lungime de apro­ximativ 7 cm. La extremitatea caudală (partea terminală) cecul se termină „în fund de sac”, iar superior se continuă cu colonul ascendent. Cecul este situat în fosa iliacă dreaptă și prezintă pe fața sa inferioară un orificiu de deschidere al apendicelui. Apendicele vermicular are formă cilindrică și o lungime de 6-7 cm și nu are rol în digestie.

Colonul este partea intestinului gros care se întinde de la cec până în dreptul vertebrei a treia sacrale, unde se continuă cu rectul. Colonul în­conjoară ansele intestinului subțire sub forma unui cadru colic, distingân- du-i-se patru segmente: ascendent, transvers, descendent și sigmoid.

Colonul ascendent se întinde de la valvula ileocecală, unde se continuă cu cecul, până sub ficat, unde începe colonul transvers, care se continuă până la splină, unde se îndoaie și continuă cu colonul descendent, care co­boară până în fosa iliacă stângă și se continuă cu colonul sigmoid.

Rectul, ultima parte a intestinului gros, se întinde de la colonul sigmo­id (din dreptul vertebrei a treia sacrale) până la anus și are o lungime de 15-20 cm. Rectului i se disting două porțiuni: una superioară, mai dilatată, numită ampula rectală și alta inferioară, cu calibrul mai mic, numită canal anal, care se termină cu orificiul anal.

Tunica musculară a rectului este formată din fibre longitudinale la exte­rior și fibre circulare spre interior.

Fibrele circulare formează în partea in­ferioară a canalului anal, sfincterul anal intern, format deci din fibre mus­culare netede (deci involuntar).

Sfincterul anal intern este dublat la exterior de sfincterul anal extern, format din fibre musculare striate (deci voluntar). Cele două sfinctere asigură continența materiilor fecale depozitate în am­pula rectală.

În condiții normale, rectul este gol, dar prin contracțiile in­testinale, o parte din conținutul colonului distal ajunge în ampula rectală, inițiind senzația de defecație.

Defecația este un act reflex, în parte voluntar și în parte involuntar, prin care materiile fecale sunt eliminate din ampula rectală la exterior.

Dacă condițiile sociale permit, are loc relaxarea celor două sfinctere anale concomitent cu mărirea voluntară a presiunii intraabdominale prin oprirea respirației în inspirație, coborârea diafragmului și contracția mus­culaturii peretelui abdominal anterior, favorizându-se astfel evacuarea bo­lului fecal. Dacă actul defecației nu este posibil din cauza diverselor con­diții de mediu social, se produce creșterea tonusului sfincterului anal vo­luntar și dispare senzația de defecație.

La noul născut lipseşte tonusul sfincterului anal extern şi distensia rectală exercitată de fecale produce relaxarea sfincterului anal intern, contracţia colonului şi a rectului şi defecaţia.

In primii ani de viaţă se dezvoltă tonusul sfincterului anal extern şi defecţia se produce numai ca urmare a relaxării voluntare a sfincterului anal extern. Venele mucoasei anorectale fomează plexul hemoroidal, iar hemoroizii reprezintă varice ale venelor anorectale.

Informații despre sănătate: CLICK AICI.

Sistemul digestiv – glandele anexe

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: glandele salivare, ficatul şi pancreasul.

Ficatul este cea mai mare glandă din corpul nostru, cântărind aproximativ 1.500 g (reprezintă la adult 1/50 din greutatea corpului, iar la copil 1/20 din greutatea corpului). Este situat în cavitatea abdominală, sub bolta diafragmatică şi se proiectează pe peretele anterior al abdomenului în regiunea hipocondrului drept, partea superioară a epigastrului şi ajunge până în regiunea hipocondrului stâng.

Ficatul are culoarea roşie-brună şi forma comparată cu aceea a unei jumătăţi de ovoid.

Normal, marginea inferioară a ficatului nu depăşeşte rebordul costal drept. Ficatul este format din doi lobi: lobul drept şi lobul stâng. El are o faţă superioară şi o faţă inferioară; de asemenea are o margine inferioară şi o margine posterioară.

Pe faţa inferioară a ficatului se află vezicula biliară (numită şi colecist), care are o formă alungită, de pară, o lungime de aproximativ 10 cm, o lărgime de 4 cm şi o capacitate de circa 60 cm3.

Vezicula biliară prezintă o parte mai dilatată, numită fundul veziculei biliare. Acestei părţi îi urmează corpul veziculei biliare, care se continuă cu colul veziculei biliare. Colul veziculei biliare se continuă cu canalul cistic, care se uneşte cu canalul hepatic comun – prin care se scurge bila secretată de ficat – şi formează canalul coledoc. Canalul coledoc, împreună cu canalul pancreatic (Wirsung), se deschid în duoden la nivelul papilei mari prin ampula Vater. In partea terminală a celor două canale şi respectiv a apulei se află sfincterul Oddi.

Bila, secretată permanent de ficat în cantităţi de 500-1.200 ml/zi, nu ajunge în duoden în perioadele interdigestive, pentru că sfincterul Oddi este închis şi de aceea se acumulează în colecist.

In perioadele digestive, secreţia biliară este intensificată, iar bila acumulată în colecist este eliminată în duoden, ca urmare a contracţiei veziculei biliare şi a relaxării sfincterului Oddi.

Principalii constituienţi ai bilei sunt apa (95-97%), pigmenţii biliari, sărurile biliare şi colesterolul.

Deşi nu este un suc digestiv propriu-zis, deoarece nu conţine enzime, bila deţine un rol important în special în digestia şi absorbţia lipidelor.

Pancreasul este o glandă mixtă, alcătuită din ţesut glandular endocrin şi exocrin. Este situat în cavitatea abdominală, culcat pe peretele posterior al abdomenului, întinzându-se de la potcoava duodenală până la splină.

Are o lungime de 15-20 cm şi o greutate de aproximativ 80 g.

Pancreasului i se disting mai multe porţiuni: capul, colul, corpul şi coada. Capul este cuprins în concavitatca potcoavei duodenale.

Pancreasul este o glandă cu secreţie mixtă: endocrină (secretă hormonii glucagon şi insulină) şi exocrină (secretă sucul pancreatic care se varsă în duoden prin cele două canale: Wirsung şi Santorini).

Pancreasul nu secretă suc pancreatic în perioadele interdigestive. Secreţia sucului pancreatic începe la 2-5 minute după ingestia alimentelor şi durează câteva ore.

Sucul pancreatic (500-800 ml. zilnic) este un lichid apos, incolor, foarte uşor opalescent şi conţine o serie de enzime cu acţiune asupra tuturor principiilor alimentare.

Enzimele sucului pancreatic sunt: tripsina, chimotripsina, amilaza, lipaza etc., cu rol în digestia proteinelor, glucidelor şi lipidelor.

Tripsina şi chimotripsina acţionează asupra proteinelor pe care le degradează până la stadiul de polipeptide mici.

Amilaza pancreatică acţionează asupra amidonului pe care îl degradează până la maltoză.

Lipaza pancreatică hidrolizează grăsimile în acizi graşi şi glicerol.

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.

Sistemul digestiv – VIDEO

Surse inspiratie:
– ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand);
– Internet.

Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.

VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te și la următoarele gratuit:

Ion Bogdan Popa

Român creștin ortodox, blogger la Chibzuintza.ro, tata a trei copii, pasionat de internet, optimist, .....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *