Glomerulonefritele. Cauze, simptome, tratament

GlomerulonefritaGlomerulonefritele sunt afecțiuni ale rinichilor caracterizate prin lezi­uni inflamatorii ale glomerulilor, care se manifestă prin hematurie (pre­zența sângelui în urină), proteinurie (prezența proteinelor în urină), edeme (acumulare anormală de lichid în țesuturile organismului) și hipertensiune arterială. De regulă sunt interesați în mod egal ambii rinichi.

Când leziunile inflamatorii interesează toți glomerulii, glomerulonefrita este numită difuză, iar când sunt afectați numai o parte din glomeruli sau porțiuni din glomeruli, glomerulonefrita este numită focală.

Din punct de vedere al evoluției clinice, se deosebesc glomerulonefrite acute (care se vindecă în majoritatea cazurilor în răstimp de un an), glome­rulonefrite subacute (cu evoluție fatală în timp de aproximativ 2 ani) și glo­merulonefrite cronice (cu evoluție ireversibilă, dar lentă, spre insuficiență renală cronică, a căror durată de viață depășește deseori 20 de ani).

Glomerulonefrita acută streptococică

Glomerulonefrita acută streptococică apare după un interval de 1-4 săptămâni de la începutul unei infecții cu streptococ beta-hemolitic din grupul A, după ce fenomenele acute ale acesteia au dispărut. Destul de des infecția streptococică are localizare faringiană (scarlatină, angine streptococice), dar poate avea și alte localizări: sinuzite, otite etc.).

Boala este întâlnită mai ales la vârste tinere, între 4 și 17 ani. Afecțiunea apare cu precădere primăvara și toamna (frig, umezeală). Băieții se îmbolnăvesc de două ori mai des decât fetele.

Simptome. Simptomele glomerulonefritei acute apar obișnuit la 1-4 săptămâni după o infecție streptococică. La începutul bolii, intensitatea simptomelor diferă de la un bolnav la altul: la unii bolnavi debutul este in­sidios, diagnosticul fiind posibil cu ocazia examenului de urină, în timp ce la alții, boala începe violent, cu febră, dureri de cap, urini reduse în volum, tulburi și hematurice, edeme difuze.

În perioada de stare se constată edeme, hipertensiune arterială, hematurie, proteinurie etc.

Edemele sunt întâlnite la 2/3 din bolnavi, sunt observate la nivelul feței și mai ales al pleoapelor, la nivelul membrelor inferioare și în regiunea lombară. Edemele se accentuează mai ales seara.

Hipertensiunea arteriala este întâlnită la 90% din bolnavi, la majori­tatea valorile tensiunii arteriale maxime variind între 150-170 mm Hg.

Sindromul urinar constă în reducerea diurezei (500-800 ml. urinâ/24 de ore), urina este tulbure, are culoare roșiatică sau are aspectul unei „spălâturi de carne” atunci când hematuria este importantă. Proteinuria se întâlnește în 88-98% din cazuri, cu valori de aproximativ 2 g/l. Hematuria lipsește foarte rar. La unii bolnavi există numai microhematurie. Densitatea urinii se menține în limite aproape normale (1014-1020), iar sedimentul urinar este bogat în hematii, cilindri hematiei și granuloși.

Evoluție și prognostic. Majoritatea cazurilor de glomerulonefrită poststreptocociea acută evoluează spre vindecare, după un interval de timp de câteva săptămâni sau luni. Procentul vindecărilor este de aproximativ 90% din cazuri la copii și de 65% din cazuri la adulți. Vindecarea este pre­vestită de dispariția edemelor și a hipertensiunii arteriale după 3-4 săptă­mâni de la apariția lor. Proteinuria și hematuria dispar mai târziu, uneori abia după un an.

Unii bolnavi continuă să aibă edeme sau hipertensiune arterială, însoți­tă de hematurie și proteinurie, chiar după un interval de un an de la apariția acestor simptome. Aceștia sunt bolnavii la care glomerulonefrita acută streptococică trece în stadiul cronic. Proporția glomerulonefritelor acute streptococice care evoluează către glomerulonefrita cronică crește odată cu vârsta (5% din cazuri la copii, 30% sin cazuri la adulți, 70-80% din cazuri la bătrâni).

Decesul în glomcrulonefrita acută, datorită complicațiilor hiperten­sive sau insuficienței renale acute este rar cu posibilitățile actuale de tratament.

Profilaxia constă în tratarea corectă a infecțiilor streptococice (amigdale, scarlatină etc.) și îndepărtarea focarelor infecțioase.

Tratament

Măsuri igieno-dietetice. Repausul la pat, de preferință în spital, este obligatoriu, bolnavului permițându-i-se să se ridice numai pentru toaletă și mese. Repausul la pat va dura atâta timp cât există hipertensiune arterială și edeme (de regulă 3-4 săptămâni, maximum până la 3 luni). Dacă mobi­lizarea bolnavului face să crească valorile proteinuriei și hematuriei, repa­usul la pat va fi prelungit câteva săptămâni. Efortul fizic susținut este con­traindicat timp de 1-2 ani.

Regimul alimentar va fi normocaloric, cu proteine puține (0,5 g/kg. corp/24 ore). Lipidele sunt permise în cantitate normală, iar glucidele tre­buie să constituie baza unui aport caloric suficient. În privința cantității de apă și sodiu din regimul alimentar, se va ține seama de importanța edeme­lor și a hipertensiunii arteriale.

Tratamentul antiinfecțios. Pentru eradicarea infecției streptococice faringiene se va administra penicilină (sau alt antibiotic). Asanarea focarelor infecțioase (dentare, sinusale, amigdaliene etc.) nu trebuie să se facă îna­inte de 6-8 săptămâni de la atenuarea simptomelor (cu excepția urgențelor: abces amigdalian, abces dentar, sinuzită purulentă etc., care trebuie rezol­vate chirurgical chiar în timpul fazei acute a glomerulonefritei). Amigdalele bănuite a fi cronic infectate vor fi extirpate la nevoie, numai către a treia sau a patra săptămână de boală.

Hipertensiunea arterială și edemele impun restricția de lichide și clorură de sodiu. În timpul convalescenței, bolnavul trebuie dispensarizat.

Glomerulonefrita difuză subacută

Glomerulonefrita difuză subacută (rapid progresivă) este uneori de etiologie streptococică, dar în peste 50% din cazuri, legătura bolii cu strepto­cocul nu poate fi dovedită.

Boala este caracterizată prin proteinurie abundentă, prezența constantă a hipertensiunii arteriale și a insuficienței renale rapid progresive, care du­ce la decesul bolnavilor în aproximativ 2 ani de zile.

Tratament. Alături de regimul igieno-dietetic și simptomatic adecvat, ca terapie au fost folosite corticoizi (prednison), imunodepresoare (ciclofosfamidă), anticoagulante (heparină) și antiinflamatorii, fără a se obține rezultate pozitive.

Dializa aduce ameliorări trecătoare, iar transplantul de rinichi are deo­camdată o eficiență limitată.

Gloinerulonefritele focale

Spre deosebire de glomerulonefrita difuză în care toți glomerulii au le­ziuni asemănătoare și sunt afectați în totalitatea lor, în glomerulonefrita fo­cală (parcelară, în focare) leziunile interesează numai unii glomeruli care coexistă cu glomeruli normali. De asemenea, în timp ce glomerulonefri­ta acută difuză este o boală postinfecțioăasă (apare după un interval liber de 1 -4 săptămâni de la începutul infecției streptococice), glomerulonefrita focală apare în cursul infecțiilor, în primele zile (amigdalite, granuloame dentare, erizipel, scarlatină, endocardite etc.) și se vindecă odată cu boa­la respectivă.

Simptome. În glomerulonefrita focală lipsește edemul, hipertensiunea arterială și nu sunt prezente nici semnele insuficienței renale. Este prezen­tă numai hematuria microscopică, cu sau fără o ușoară proteinurie; pot să apară și hematurii macroscopice. Hematuria apare adeseori la 2-4 zile în cursul unui proces infecțios, datorat altor germeni decât streptococul beta-hemolitic din grupa A.

Boala este benignă, iar prognosticul este bun.

Tratamentul constă în tratamentul infecției care a produs boala. Nu sunt necesare măsuri dietetice și nici repausul. Prezența unei infecții de focar în organism necesită descoperirea și înlăturarea focarului .

Glomerulonefritele cronice

Glomerulonefritele cronice se deosebesc de cele acute prin evoluția lor progresivă, lentă (2-20 de ani) și ireversibilă spre insuficiență renală cronică.

În funcție de cauza identificată sau nu a bolii, se deosebesc:

  • glomerulonefrite cronice primare (cu cauze incerte); acestea constitu­ie majoritatea glomerulonefritelor cronice;
  • glomerulonefrite cronice secundare (cu cauză cunoscută). Acestea pot fi secundare unei glomerulonefrite acute streptococice, sau secundare unei boli de colagen (lupus eritematos sistemic etc.), sau boli metabolice (diabetul zaharat), sau secundare unor afecțiuni tumorale (boala Hodgkin) etc. Glomerulonefritele secundare bolilor de colagen și bolilor metabolice evoluează în majoritatea cazurilor cu insuficiență renală. Tratamentul este cel al bolii de bază, iar după apariția insuficienței renale, tratamentul este cel al insuficienței renale.

Glomerulonefritele cronice primare (primitive)

Glomerulonefritele cronice primare (primitive) constituie majoritatea glomerulonefritelor cronice, producând 1/3 din mortalitatea prin insufici­ență renală cronică. Boala este întâlnită mai frecvent între 30 și 60 de ani.

Etiologie. Cauza glomerulonefritelor cronice primare nu este cunoscută.

Simptomele glomerulonefritelor cronice sunt diferite de Ia un bolnav la altul și, de asemenea, sunt diferite la același bolnav în cursul evoluției bo­lii. Se disting următoarele forme clinice:

  • Forma latentă este lipsită de simptome sau de semne clinice evidente. Singura manifestare a bolii este proteinuria moderată (0,5-2 g/litru), hematuria și un număr variabil de cilindri hialini. După un număr de ani, forma latentă se poate transforma în forma nefrotică sau în forma hipertensivă.
  • Forma nefrotică este caracterizată prin proteinurie importantă (mai mult de 3,5 g/24 de ore), edeme moi și care interesează în special membrele inferioare, hipoproteinemie (scăderea concentrației proteinelor în sânge) și hiperlipemie (creșterea nivelului de lipide în sânge).
  • Forma hipertensivă, caracterizată prin hipertensiune arterială, proteinurie redusă, hematurie microscopică, cilindrurie. Durata de supraviețu­ire a acestor bolnavi poate atinge 20 de ani.
  • Forma azotemică este stadiul final al evoluției glomerulonefritelor cronice.                                                                                   ‘

Evoluția glomerulonefritelor cronice către insuficiență renală se face în timp variabil (2-20 de ani), cu pusee de acutizare intercalate între perioade de latență, de stabilizare, asimptomatice clinic.

Complicații. Sunt complicațiile cardiovasculare ale hipertensiunii arte­riale (insuficiență cardiacă, accidente vasculare cerebrale, accidente coro­nariene), insuficiență renală cronică etc.

Tratamentul glomerulonefritelor cronice are ca scop ameliorarea simp­tomatică a bolnavilor (edeme, anemie). Forma latentă necesită numai evi­tarea eforturilor fizice deosebite și tratarea promptă cu antibiotice a infec­țiilor bacteriene. În forma hipertensivă, tratamentul igieno-dietetic și me­dicamentos este ca cel al hipertensiunii arteriale esențiale. Bolnavii trebuie să evite frigul și băile reci.

Sursa: ,,Teologie și medicină pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).

VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te și la următoarele gratuit:
Adresa ta de email:

Ion Bogdan Popa

Român creștin ortodox, blogger la Chibzuintza.ro, tata a trei copii, pasionat de internet, optimist, .....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *