Cum slăbești într-un mod sănătos?

cum-slăbești-sănătosSunt dietele calea cea mai bună pentru a slăbi?

Industria dietelor este uriașă, iar americanii cheltuiesc anual miliarde de dolari încercând să scadă în greutate. Din cine știe ce motiv, continuăm să credem că răspunsul la problema eliminării kilogramelor în plus trebuie să fie cea mai recentă carte despre diete sau cel mai recent produs din această categorie. Când acestea dau greș, le încercăm pe ur­mătoarele. Rezultatul este o evoluție oscilatorie sau ciclică a greutății: slăbești ca urmare a unor restricții calorice severe, nesustenabile, după care kilogramele revin, de obicei la o valoare mai mare decât cea de la care ai pornit.

Trebuie să știi că impactul obezității asupra sănătății este mortal: boli de inimă, accidente vas­cular cerebrale, diabet tip 2 și anumite tipuri de cancer, obe­zitatea contribuind la creșterea incidenței acestora.

Cred cu fermitate că singura cale semnificativă de redu­cere a greutății corporale este să faci schimbări de lungă du­rată ale obișnuințelor alimentare și să introduci mai multă activitate fizică în programul zilnic. Totul începe cu pași mici. Chiar și o scădere modestă a greutății va produce be­neficii importante pentru sănătate. Nu te descuraja dacă e nevoie de timp pentru a vedea rezultate spectaculoase. S-ar putea ca greutatea aceea suplimentară să se fi depus în mai mulți ani. E posibil ca eliminarea lor să dureze la fel de mult.

Cum slăbești într-un mod sănătos?

1 . Mănâncă mai puțin

Ai nevoie de hrană ca să-ți alimentezi organismul. Hrana îți dă energia ca să faci ceea ce trebuie făcut. Dar un lucru nu poate fi ocolit: s-ar putea să mănânci prea mult.

Fă reducerile treptat. Când te servești singur, începe prin a lua doar trei sferturi din cât ai mânca în mod normal. După circa o lună, fă asta din nou. Umple-ți farfuria mai întâi cu legume și cereale integrale, apoi adaugă proteine slabe. Învață să mănânci doar atunci când ți-e foame. De câte ori n-ai mâncat în exces, ca să-ți spui după aceea: „Chiar aveam nevoie să fac asta?“. Fii conștient cu privire la momentele în care mănânci și învață ce anume îți stârnește pornirea de a mânca în exces — pentru unii, este plictiseala, pentru alții, stresul.

Nu te teme să folosești un semn vizual de aducere aminte. Pune-ți pe frigider un afiș mare pe care să scrie: „Stop. Chiar ți-e foame?”. Sau lipește o fotografie cu tine la o greutate anterioară sau cu o persoană la greutatea că­reia vrei să ajungi, pentru inspirație. Poate ți-ai propus un obiectiv. Pune o imagine cu cineva care face o activitate pe care năzuiești s-o faci și tu, un sportiv pe care-l admiri sau o recompensă, cum ar fi o ținută în care-ți propui să te îmbraci. Motivația poate căpăta mai multe forme.

Mâncatul în comun este o activitate socială și nimeni nu vrea să renunțe la aceste reuniuni. Din păcate, cercetă­rile arată că cei mai mulți mănâncă mai mult când sunt în compania altora decât atunci când sunt singuri. Găsește alte moduri de socializare, preferabil unele axate pe activități fizice. Chiar și să te duci la film sau să te plimbi prin mall cu un prieten e mai bine decât să te întâlnești pentru a bea ceva și pentru gustări.

Numărul de calorii de care ai nevoie depinde de cât ești de corpolent și de cât efort fizic depui.

2. Mănâncă diferit

Într-un articol publicat în 2007 de ziarul New York Times, autorul de cărți de nutriție Michael Pollan dădea un sfat simplu, dar corect: „Mâncați. Nu prea mult. Mai ales plante”. Sunt cât se poate de acord cu el. Mănâncă hrana pe care și străbunica ta ar putea s-o recunoască – fructe, legume și produse agricole cu ingrediente pentru care nu-ți trebuie licență de chimist ca să le-nțelegi. începe cu ali­mente proaspete. Renunță la băuturile carbogazoase. Sigur, poți să bei ocazional, dar cel mai bine e să le elimini din casă ca să nu te tenteze. Conțin doar calorii goale care n-au nicio valoare nutrițională. Redu și celelalte băuturi îndulcite. Ia-ți adio de la chipsuri și de la toate celelalte alimente de tip junk, care nu fac decât să te împiedice să-ți atingi țelurile.

Nu spun că nu mai tre­buie să mănânci niciodată alimente procesate, dar dacă nu le ții la îndemână, va fi mai ușor să le reduci consumul. Păstrează-le pentru ocaziile când iei masa în oraș. Vei fi mai puțin tentat să faci abuz dacă nu le găsești în cămară.

S-ar putea să fie nevoie să-ți „reantrenezi” papilele gusta­tive ca să savurezi gustări mai puțin dulci și mai puțin să­rate. Înlocuiește produsele de tip junk food cu unele mai sănătoase. În locul unor gustări din alimente procesate, ține la îndemână fructe uscate și alune pentru ronțăit. Ține în frigider o pungă cu morcovi mici, dar scapă de sosul acela cu maioneză.

Acești pași nu sunt simplu de făcut, așa că iată care este sfatul meu: fă-o treptat!

3. Fă mai multă mișcare

N-am să-ți spun nici măcar să faci mai multe exerciții fizice. Doar să faci mișcare. Urcă pe scări, ieși la plimbare de două-trei ori pe zi, dacă poți, chiar și numai cinci-zece minute, înainte să-ți începi ziua, la prânz și după orele de lucru.

Nu trebuie să fie o distanță mare, doar să începi de undeva. După ce ai mers o vreme, încearcă să vezi dacă poți să mărești pasul, să parcurgi distanțe mai lungi sau chiar să alergi ușor. Roagă un prieten să te însoțească. Fă-ți abonament la o sală de sport. Ia-ți un antrenor per­sonal, fă orice te-ar determina să nu renunți la mișcare. Doar de atât e nevoie, de pași mici care să devină mai mari.

Schimbarea stilului de viață pentru o scădere perma­nentă a greutății nu este ușoară. N-o să fii perfect. Nici nu trebuie să fii.

Când „deraiezi“, iartă-te și revino pe calea cea bună. Mâncarea ar trebui să fie o bucurie pentru noi. Scăderea în greutate n-o să reușească niciodată dacă o privim ca pe o pedeapsă. Gândește-te la toate beneficiile pe care le vei obține pentru că vei fi mai sănătos, în loc să te gândești mereu la ceea ce ești nevoit să renunți.

Totul se reduce la echilibru!

Sursa: „Spune-mi adevărul, doctore″, de Dr. Richard Besser, cu Jeanne Besser, o lucrare de mare valoare, pe care o recomand, creată pentru a te ajuta să iei decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește sănătatea ta. Ți-o poți achiziționa de aici: link-1.

VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te și la următoarele gratuit:
Adresa ta de email:

Ion Bogdan Popa

Român creștin ortodox, blogger la Chibzuintza.ro, tata a trei copii, pasionat de internet, optimist, .....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *