Cancerul bronhopulmonar. Cauze, simptome, prevenire, tratament

cancerul-bronhopulmonarDin epiteliul bronșic și mai rar din parenchimul pulmonar, pot lua naș­tere tumori, care, în funcție de evoluția lor sunt împărțite în benigne și ma­ligne (cancer).

În afara tumorilor provenite din epiteliul bronșic, care invadează ulteri­or și parenchimul pulmonar și care reprezintă 85-90% din cancerele bronhopulmonare, plămânul este și sediul unei deosebit de frecvente localizări a metastazelor tumorilor extrapulmonare (cancer mamar, gastric, genital etc.). Tumorile metastazice pulmonare se produc pe cale limfatică și san­gvină, sunt alcătuite din noduli care au dimensiuni ce variază de la câțiva milimetri până la 9-12 cm. și sunt localizate la periferia plămânului, din care cauză nu produc compresiunea marilor bronhii, evoluând mult timp fără simptome subiective.

Dacă la începutul secolului al XX-lea, cancerul pulmonar era extrem de rar întâlnit (400 de observații în întreaga literatură mondială în anul 1912), în ultimele decenii se înregistrează o creștere pronunțată pe plan mondial a neoplasmului bronhopulmonar, care nu poate fi explicată nici prin crește­rea duratei medii de viață, nici prin perfecționarea mijloacelor de diagnos­tic, fiind deci o creștere reală.

Cancerul bronhopulmonar. Cauze

Nu se cunoaște cauza principală care determină apariția cancerului, dar se cunosc o serie de factori care au rol favorizant în apariția bolii. Din­tre aceștia, fumatul este socotit factorul principal, majoritatea bolnavilor de cancer pulmonar fiind fumători. Iată câteva exemple care dovedesc ro­lul nociv al fumatului:                                                                           •

  • în SUA, creșterea consumului de țigarete de la 16 țigarete pe cap de lo­cuitor în anul 1880, la 500 țigarete în anul 1959, a făcut ca în acest interval de timp să crească de 10 ori și frecvența cancerului pulmonar Ia bărbați.
  • riscul de a face cancer pulmonar este de 30-60 de ori mai mare la fu­mători decât la nefumători. Urmărindu-se un lot de 100.000 de bărbați, s-a constatat că frecvența cancerului pulmonar este următoarea: 3-4 la nefu­mători, 61 la cei care fumează mai puțin de 20 de țigări pe zi, 143 la cei care fumează 20-40 de țigări pe zi și 217 Ia cei care fumează peste 40 de țigări pe zi.

Și mortalitatea prin cancer pulmonar a crescut de la 2-3 la 100.000 de locuitori în perioada 1920-1930, la 10-20 la 100.000 locuitori în perioada ultimului război mondial și la peste 70 de morți la 100.000 de locuitori în ultima perioadă.

Cei care abandonează fumatul după maximum 7 ani de fumat, au șansa – după 15 ani – ca riscul de a face cancer să scadă la valori egale cu ale nefu­mătorilor. În schimb, cei care abandonează fumatul după 20 de ani de fumat intens, rămân cu același risc cancerigen ca și fumătorii în continuare.

Nocivitatea fumatului se datorează faptului că în fumul de țigară sunt multe substanțe cancerigene, care provin din tutun și din foița țigării.

Fumul de țigară acționează atât prin substanțele canceri­gene cât și prin iritarea de durată a epiteliului bronșic.

Deși fumatul trebuie admis ca un factor esențial în determinarea cance­rului bronhopulmonar, el nu explică o bună parte din cancerele pulmonare (până la 20%), care survin la nefumători sau la fumătorii moderați.

În aceste cazuri intervin desigur alți factori care determină apariția cancerului.

Un alt factor este poluarea aerului atmosferic, specifică aglomerărilor urbane, dată de fumul din arderile incomplete în industrie, de gazele de eșapament și de alte substanțe cancerigene prezente în atmosferă.

Este interesantă concluzia unor anchete care nu găsesc un risc crescut de cancer pulmonar în mediul urban poluat, față de mediul rural nepoluat, deoarece poluarea personală prin fumat, atât de răspândită astăzi, estom­pează acțiunea eventual cancerigenă a atmosferei poluate, deoarece sub­stanțele nocive din fumul de țigară întrec de 100.000 de ori pe cele din cea mai poluată atmosferă cunoscută.

Gudronul care intră în alcătuirea pa­vajului străzilor ar fi tot un factor favorizant, explicând de ce cancerul pul­monar este mai frecvent în oraș.

Alți factori favor izanți ai cancerul bronhopubnonar. La lucrătorii din întreprinderile în care se mani­pulează cromați, frecvența cancerului pulmonar este de 40 de ori mai mare decât la restul populației; la fel la cei care lucrează cu azbest sau la cei care lucrează în minele din care se extrag minereuri radioactive, frecvența can­cerului pulmonar este de 10 ori mai mare decât la restul populației.

Ereditatea ar putea crea o „predispoziție”, subliniată de frecvența mare a cancerului în anumite familii.

Cancerul pulmonar este întâlnit de 7-8 ori mai frecvent la bărbați (200-250 la 100.000) decât la femei (40-60 la 100.000) și apare mai frec­vent după vârsta de 40-45 de ani.

Cancerul bronhopulmonar. Simptome

În evoluția cancerului bronșic, există la început o perioadă de 3-12 luni, în timpul căreia lipsește orice simptom, tumora putând fi des­coperită întâmplător în urma unui examen radiologie. Pentru acest mo­tiv și pentru faptul că boala nu are un simptom caracteristic, diagnosticul precoce este mult îngreuiat.

De obicei, primul simptom este tusea uscată, persistentă, care este negli­jată de bolnav, pentru că fiind fumător, crede că este datorată fumatului.

Un alt simptom este sputa hemoptoică (spută striată cu sânge, mai rar colorată omogen în roșu), care dispare și apoi reapare în mod neregulat și care îl sperie pe bolnav.

Durerile toracice apar mai târziu, sunt persistente și resimțite în spate, uneori retrosternal, în ceafa sau în abdomen. Durerea se datorește prinderii de către tumora canceroasă a pleurei, a traheei, a bronhiilor mari, a nervi­lor peretelui toracic etc. (parenchimul pulmonar este lipsit de sensibilita­te). Deși este un semn tardiv, durerea constituie totuși primul semn al bolii la unul din 5 bolnavi. Așadar, durerea este un semn tardiv și de cele mai multe ori constituie un semn de inoperabilitate.

Tusea, hemoptizia și durerile, apărute separat sau simultan, constituie primele simptome la trei sferturi din numărul bolnavilor.

Alte simptome ca dispneea, lipsa poftei de mâncare, slăbirea, oboseala, anemia, febra, apar târziu în evoluția bolii, când neoplasmul nu mai poate fi operat.                                                                                                     . w

Examene de laborator. Examen radiologie, tomografia computerizata (permite precizarea sediului tumorii, a întinderii ei, a existenței stricturilor bronșice etc.), examenul citologic al secreției bronșice etc.

Prognosticul este grav, decesul survenind într-un răstimp de numai 6-24 luni de la data stabilirii diagnosticului (50% din bolnavi mor în pri­mele 6 luni, 70% în primul an și 97% în maximul 2 ani după stabilirea diagnosticului).

Cancerul bronhopulmonar. Tratament

Tratamentul este medical (conservator) și chirurgical (dar cu rezultate descurajante și în cazurile operate, deoarece dintre cei operați supraviețu­iesc 5 ani de zile 15-30%, adică aproximativ 5% din totalul bolnavilor.

Cu toate acestea, tratamentul chirurgical este singurul care oferă șanse de supraviețuire, fiind singurul tratament curativ eficient de care dispunem astăzi.

Din nefericire însă, numai 20% din cei cu cancer pulmonar pot fi operați, restul bolnavilor fiind diagnosticați târziu, când nu se mai poate interveni chirurgical. În aceste cazuri, se folosește ca tratament paliativ radioterapia, cobaltoterapia și chimioterapia.

Cancerul bronhopulmonar. Prevenire

Profilaxia eficientă a cancerului pulmonar ar trebui să se bazeze pe su­primarea factorilor cancerigeni cunoscuți, însă acest lucru este greu de realizat.

Cea mai importantă măsură pe care o putem lua totuși, este comba­terea fumatului, deoarece se apreciază că abstinența populației de la fumat ar reduce incidența cancerului pulmonar cu 80%.

De asemenea, trebuie supravegheate condițiile de lucru ale celor care-și desfășoară activitatea în industriile care extrag sau prelucrează materiale cancerigene (crom, asbest, minereuri radioactive etc.), trebuie luate mă­suri pentru diminuarea poluării atmosferice, iar după împlinirea vârstei de 40 de ani (majoritatea cazurilor apar după această vârstă) este obligatorie examinarea medicală periodică, pentru depistarea precoce a bolii care pro­voacă atât de multă suferință semenilor noștri.

Sursa: ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand).                                                              .

VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te și la următoarele gratuit:
Adresa ta de email:

Ion Bogdan Popa

Român creștin ortodox, blogger la Chibzuintza.ro, tata a trei copii, pasionat de internet, optimist, .....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *