Bolile infecțioase (contagioase, transmisibile). Generalitați
Bolile infecțioase (contagioase, transmisibile) sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, sunt numeroase și răspândite pe întregul glob și au drept caracteristică ușurința cu care se transmit de la o ființă la alta. Ele sunt cauzate de microorganisme patogene – agenți patogeni vii – care pătrund și se înmulțesc în țesuturile organismului gazdă și se transmit cu ușurință de la un bolnav sau persoană infectată, la persoanele cu care vin în contact, fie în mod direct, nemijlocit, fie în mod indirect, mijlocit, prin diferite vehicule de transmisie: aer, pământ, apă, obiecte etc., sau prin vectori (vietăți cu rol de intermediar).
Datorită ușurinței cu care se transmit, bolile infecțioase (contagioase) sunt responsabile de apariția multor îmbolnăviri în colectivitate: epidemie, endemie, pandemie, focar epidemic.
Datorita extraordinarului progres științific, s-au identificat noi agenți etiologici ai bolilor infecțioase, s-au dezvoltat metode noi și mai sensibile de diagnostic, s-a îmbogățit arsenalul terapeutic cu noi antibiotice și chimioterapice, iar progresele obținute în profilaxia bolilor infecțioase sunt spectaculoase, morbiditatea prin aceste boli scăzând mult.
Exemplul cel mai elocvent pentru eficacitatea profilaxiei îl constituie eradicarea variolei (vărsatul negru) pe întregul glob, ultimul caz de variolă în lume fiind înregistrat în Somalia în octombrie 1977.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a programului de 10 ani al Organizației Mondiale a Sănătății, declanșat în 1966, având ca armă profilactică vaccinarea antivariolică.
Cu toate că metoda vaccinării antivariolice a fost introdusă de medicul englez Jenner încă din anul 1771, au trebuit două secole pentru a fi aplicată metodic și generalizată.
Un alt exemplu pentru eficacitatea profilaxiei îl constituie reducerea poliomielitei la cazuri sporadice (în contrast cu marile epidemii de altădată), ca urmare a vaccinării antipoliomielitice orale.
De asemenea, efectele imunizării antidifterice și antitetanice s-au tradus printr-o scădere spectaculoasă a morbidității prin aceste boli. Și exemplele pot continua.
Progresele obținute în profilaxia și în terapia bolilor infecțioase au avut influențe profunde asupra stării de sănătate a lumii, contribuind, între altele, la prelungirea duratei medii a vieții.
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
Pentru ca o boală contagioasă să se poată produce, este absolut necesar să existe trei elemente de bază, trei verigi ale lanțului epidemic:
- izvorul de infecție (sursa de infecție);
- calea de transmitere;
- organismul receptiv.
Orice întrerupere a lanțului în una din cele trei verigi, împiedică realizarea bolii.
Agenții cauzali ai bolilor infecțioase pot fi: bacterii, virusuri, etc.
Izvorul de infecție (sursa de infecție), adică locul unde se păstrează în natură agenții patogeni care dau boala respectivă, este omul sau animalul bolnav, care elimină agentul patogen în mediul extern pe diferite căi: secreții nazofaringiene, salivă, urină etc. În afară de bolnavi, o a doua categorie de sursă de infecție o reprezintă purtătorii de germeni.
Aceștia sunt reprezentați de persoane care sunt vindecate din punct de vedere clinic, dar care în convalescența continuă să elimine germeni patogeni, sau de unele persoane care au venit în contact cu bolnavii și care, fără să prezinte vreun semn de boală, poartă și elimină în mediul extern germenii bolii.
Purtătorii de germeni pot fi temporari (elimină agentul patogen în medie timp de 2-8 săptămâni) sau cronici, când eliminarea agentului patogen se prelungește mai mulți ani sau toată viața (febra tifoidă).
De la o epidemie sau endemie la alta, bolnavii inaparenți și purtătorii cronici mențin sursa de infecție. Alteori boala se produce la animale (bruceloză, tetanos, turbare etc.), de unde poate fi transmisă accidental și la om.
Bolile comune omului și animalelor se numesc zoonoze.
Purtătorii de germeni trebuie să fie depistați la timp, prin examene de laborator, și apoi tratați.
Caile de transmitere a infecției sunt variate și ele reprezintă drumul parcurs de agentul patogen de la izvorul de infecție (om și animal, bolnav sau purtător) până Ia persoana receptivă pentru a o contamina și a produce eventual o nouă îmbolnăvire.
Agentul patogen, eliminat de izvorul de infecție, poate fi transmis la persoanele receptive prin două modalități: transmitere directa (sau contagiune directă) și transmitere indirectă (sau contagiune indirectă).
Transmiterea directă este cea mai simplă modalitate de transmitere a agentului patogen și se realizează prin contact nemijlocit cu sursa de infecție: atingere (scabie), sărut (sifilis), mușcătură (turbare), contact sexual (boli venerice), inhalarea picăturilor Flugge (gripă, tuse convulsivă, tuberculoză etc.) etc.
Transmiterea indirectă se face pe mai multe căi: apă, aer, sol. obiecte, alimente, mâini murdare, vectori.
Apa este un important factor în transmiterea multor boli infecțioase microbiene, virotice și parazitare, dând naștere la ceea ce se numește epidemie hidrică. Apele de suprafață (ape curgătoare, lacuri, bazine de înot) pot fi contaminate prin dejectele umane sau animale, prin adăparea vitelor bolnave, prin cadavrele de animale), apa de conductă se poate contamina în urma fisurilor apărute la nivelul conductelor de distribuție a apei. iar apa de fântână se poate contamina prin infiltrarea apei de suprafață poluată cu dejecte umane sau animale, prin prezența în fântână a cadavrelor de păsări și animale, prin folosirea de găleți murdare pentru scoaterea apei din fântâna sau prin substanțele impurificatoare din gropile latrinelor și gropilor de gunoi.
Principalele boli care se pot transmite prin apă sunt: febra tifoidă, holera, dizenteria, hepatita virală, bruceloza, ascaridioza etc.
Aerul încărcat cu microbii purtați în picăturile fine de secreție nazofaringiană (picăturile Flugge) eliminate de bolnavi sau de purtători în timpul vorbitului, tușitului sau strănutului, contribuie la răspândirea multor boli infecțioase cu poartă de intrare respiratorie (gripa, rujeola, scarlatina, tusea convulsivă, tuberculoza, oreion etc.).
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
Solul joacă un rol important în transmiterea unor boli infecțioase (tetanos, antrax etc.). Contaminarea solului se poate face prin excretele umane sau animale, prin apele reziduale de la spitale etc.
Alimentele pot fi contaminate prin modul neigienic de depozitare sau de conservare în locuri murdare, sau în cursul transportului sau prin manipulări ulterioare cu mâini murdare, sau prin urina și excrementele animalelor bolnave sau purtătoare (șoareci, șobolani), sau alimentele pot fi contaminate de la început, dacă provin de la animale bolnave sau purtătoare de germeni (trichineloză etc.).
Ouăle de rață sunt infectate cu salmonele în proporție de 19%, din care cauză este interzisă folosirea lor la prepararea înghețatei sau cremelor, ele putând fi consumate numai dacă au fost fierte bine. Alimentele contaminate pot declanșa epidemii de toxiinfecții alimentare, dizenterie etc.
Bolile infecțioase se pot transmite și prin intermediul vectorilor (sau transmițătorii vii), reprezentați de diferite insecte.
Astfel, țânțarul anofel transmite malaria, păduchii transmit tifosul exantematic, musca poate transmite febra tifoidă, dizenteria, hepatita virală etc.
Muștele migrează până la 1,5 km și transportă germenii patogeni pe picioare, aripi, trompă sau în intestinul lor. Pe suprafața corpului și în intestinul muștelor s-au putut găsi până la 500 milioane de germeni.
Germenii patogeni eliminați și vehiculați în mediul exterior pe diferite suporturi, ajung la individul receptiv și pătrund în organism provocându-i infecția.
Locul pe unde agenții patogeni pătrund în organism poartă numele de poartă de intrare.
Deosebim mai multe porți de intrare a infecției în organism și anume:
- boli infecțioasc care se transmit prin intermediul aerului, cu poartă de intrare respiratorie: scarlatina, difteria, tusea convulsivă, gripa, oreionul ;
- boli infecțioase care se transmit prin intermediul apei sau alimentelor, având ca poartă de intrare tubul digestiv: febra tifoidă, dizenteria, holera, toxiinfecțiile alimentare ;
- boli cu poartă de intrare cutanată sau prin mucoase, dacă acestea prezintă leziuni (plăgi) neînsemnate: tetanosul, turbarea.
Populația receptivă reprezintă a treia condiție obligatorie pentru realizarea procesului epidemiologic.
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
In urma pătrunderii agenților patogeni în organism, acesta poate prezenta fie o stare de rezistență la infecție (imunitate) și nu se îmbolnăvește, fie o stare de receptivitate la infecție.
Din fericire, infecția, adică pătrunderea și înmulțirea microorganismelor patogene (bacterii, virusuri) în țesuturile organismului, nu este urmată obligatoriu de starea de boală.
În urma infecției poate rezulta: infecția inaparentă, infecția latentă, starea de purtător de germeni, forme ușoare de boală, forme grave, mortale.
Imunitatea, adică rezistența unui organism față de o anumită infecție, poate fi naturală (rezistența naturală) sau dobândită (rezistența specifică).
Imunitatea naturală sau rezistența naturală, a fost observată de mult în cursul unor epidemii, când s-a constatat că unele infecții se întâlnesc la unii indivizi dintr-o colectivitate, pe când alții, la fel de expuși, se bucură de o rezistență naturală care îi pune la adăpost de acea boală.
La realizarea rezistenței naturale față de infecții participă mai mulți factori, dintre care amintim: integritatea anatomică a tegumentelor și mucoaselor, fagocitoza (microorganismele patogene pătrunse în țesuturi, în vasele limfatice sau sangvine, sunt încorporate și distruse în special de polinuclearele neutrofile), alimentația bogată în proteine superioare (lapte și derivate, carne) și vitamine (în special vitamina C și vitamina A), varsta (bătrânii au o rezistență scăzută la infecții), temperatura (frigul scade rezistența la infecții), oboseala fizică, surmenajul, favorizează apariția procesului infecțios etc.
Imunitatea dobândita sau rezistența specifica, se poate câștiga în două feluri: activ și pasiv.
Imunitatea activa se obține fie în mod natural, ca urmare a unei infecții contractată în mod natural în decursul vieții. în urma căreia se produc în organism substanțe specifice de apărare (anticorpii), fie în mod artificial, prin vaccinare.
O persoană care a suferit de o boală infecțioasă și s-a vindecat în majoritatea cazurilor, dacă este repusă în condiții ce contaminare, nu se mai îmbolnăvește, întrucât prezintă o stare de rezistență specifică față de o reîmbolnăvire cu același microb.
Imunitatea dobândită ca urmare a unei boli infecțioase este diferită ca intensitate și durată. De exemplu, unele boli infecțioase, ca rujeola, lasă o imunitate durabilă, care se păstrează toată viața, în timp ce altele, ca gripa, lasă o imunitate de scurtă durată.
Imunitatea obținută prin vacccinare conferă o rezistență solidă față de îmbolnăvire.
Vaccinarea constă în introducerea în organism – pe cale bucală sau prin injecții – a unui produs numit vaccin, care conține corpi microbieni omorâți, bacterii sau virusuri vii dar atenuate, toxine detoxifiate (anatoxine).
Vaccinul nu provoacă îmbolnăvirea celui vaccinat, dar îi conferă o stare de rezistență (imunitate) față de boala contagioasă împotriva căreia a fost vaccinat, asemănătoare cu aceea care se obține prin infecția naturală, deoarece determină apariția de anticorpi specifici.
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
Starea de imunitate se instalează după 2-3 săptămâni de Ia administrarea vaccinului.
Imunitatea pasiva se poate obține prin administrarea de seruri imune și gamma-globulină.
Prin „ser” se înțelege partea lichidă a sângelui care se separă după coagularea acestuia.
Serurile imune conțin anticorpi specifici rezultați în urma vaccinării sau după trecerea prin boala naturală. Prin administrarea lor, se introduc în organism anticorpi gata formați, realizându-se o stare de imunitate pasivă, care conferă o protecție imediată, dar de scurtă durată (10-15 zile).
Serurile imune sunt de două feluri: seruri omologe, care se obțin de la om (fie de la convalescenți de boli infecțioase, fie de la persoane imunizate activ, în mod special) și seruri eterologe, care se obțin de la animale (cal, iepure, oaie) imunizate în mod activ, cu diferite vaccinuri și anatoxine.
Gamma-globulinele (imunoglobulinele umane) se extrag din serurile omologe și conțin anticorpi într-o concentrație de 10-25 ori mai mare decât serul omolog, ceea ce explică tendința actuală a utilizării lor preferențiale.
Imunitatea pasivă se mai poate obține prin transferul pasiv, de la mamă la fat, prin placentă sau lapte, a anticorpilor existenți în organismul matern.
Copilul se naște cu imunitatea antiinfecțioasă pe care o avea mama, care este însă trecătoare (se pierde treptat în primele 6 luni după naștere).
Surse inspiratie:
– ,,Teologie si medicina pentru familie”, Dr. George Stan (o lucrare de mare valoare, pe care o recomand);
Învață să te menții sănătos: CLICK AICI.
VREAU SĂ TE ROG CEVA: Dacă ai găsit erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare înlocuiri sau completări, te rog să nu eziţi să mă anunţi. Părerea ta contează foarte mult pentru mine, în primul rând pentru că eşti cititorul meu, iar în al doilea rând pentru că mă va ajuta să îmbunătăţesc articolul, spre a-l face cât mai util pentru tine şi ceilalţi cititori. În josul paginii ai un formular pentru comentarii, unde îţi poţi expune părerea. Îţi mulţumesc şi aştept cu interes părerea ta!